Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cel mai greu an din istoria transportului rutier polonez

La începutul lui decembrie a avut loc tradiționala conferință de Crăciun a asociației poloneze de transport și logistică TLP, la care au participat, alături de membrii săi, reprezentanți ai administrației guvernamentale și ai altor organizații similare și jurnaliști din presa poloneză generalistă și de specialitate. Cu această ocazie, președintele TLP, Maciej Wroński, a trecut în revistă anul care tocmai se încheie, arătând că a fost cel mai greu din istoria transportului rutier polonez, deoarece fiecare lună a adus noi pierderi pentru cele mai multe firme și unele dintre ele nu au supraviețuit. Mai mult decât atât, falimentele și restructurările au afectat chiar și transportatori care până de curând erau considerați lideri în industrie. Abia la început de septembrie situația a dat semne de îmbunătățire ușoară, iar unele companii au încetat să susțină transportul din alte venituri, dar încă nu au obținut profit, de aceea deocamdată este dificil de spus dacă acesta este sau nu un semn al unei redresări economice lente.

Cele mai mari probleme din industria transporturilor sunt, în opinia președintelui TLP, concurența neloială, lipsa de șoferi și barierele în calea angajării șoferilor din afara UE, precum și costurile sociale și economice în creștere asociate politicii de decarbonizare a UE.

Firmele din domeniu ar avea nevoie de intervenția statului în sensul reducerii, cel puțin temporare, a contribuțiilor de asigurări sociale, scurtării prin lege a termenelor de plată pentru transportul rutier și amânării introducerii de noi taxe pentru utilizarea drumurilor publice naționale.

Din ceea ce au spus oficialii prezenți la conferință, cel mai interesant lucru, în opinia TLP, a fost promisiunea de a continua să se lucreze la legea prin care se reduc temporar costurile cu forța de muncă (valoarea contribuțiilor de asigurări sociale pentru șoferi), promisiune primită bine de transportatorii participanți la eveniment.

Articole similare

Ad