
De la începutul acestui deceniu, producătorii auto europeni au pierdut teren pe piața chineză, iar cei chinezi și-au tot crescut cota în Europa, și asta nu numai pe segmentul vehiculelor electrice, așa cum reiese dintr-o analiză recentă a Upply (The evolution of EU-China trade in the automotive sector).
Niciodată până în 2023 și 2024 nu au fost importate atât de multe vehicule electrice din China și niciodată exporturile europene către China nu au fost atât de scăzute. Primul deceniu de după 2000 a fost marcat de exporturi semnificative de vehicule în China, în anii 2010 toate marile companii europene și-au stabilit chiar centre de producție acolo, pentru ca în anii 2020 să asistăm la o inversare clară a situației, în care se închid fabrici europene din China și se importă masiv în Europa mașini electrice chinezești.
Statele Unite și Canada în schimb importă foarte puține vehicule electrice din China și au decis să impună o taxă vamală de 100% pentru ele, iar UE a lansat o investigație privind subvențiile publice pentru industria producătoare de mașini electrice din China și a introdus taxe vamale de 7,8-35% (în funcție de producător), în plus față de cele 10% existente deja, începând cu 30 octombrie 2024.
În ceea ce privește vânzările din China, potrivit Asociației Producătorilor de Automobile din această țară, ele au crescut cu 12% între 2022 și 2023, producători precum SAIC, Geely sau BYD câștigând treptat teren în țara de origine în fața celor europeni și americani. Concurența internă puternică i-a determinat în ultimii ani pe chinezi să caute și alte piețe. Asta deoarece, potrivit estimărilor Automotive Industry Portal, în 2024 au fost produse în China aproximativ 30 de milioane de vehicule, iar chinezii au cumpărat 22,8 milioane, deci exportul a depășit șapte milioane de vehicule noi, din care numai în Franța au fost înmatriculate anul trecut 1,7 milioane.
În China, 2024 marchează și maturizarea vehiculelor electrice. Consumatorii chinezi au cumpărat peste 10,97 de milioane de vehicule hibride sau electrice, aproape unul din două vehicule noi achiziționate în această țară, în timp ce în Europa, în 2023, doar puțin mai mult de unul din cinci vehicule vândute a fost hibrid sau electric și cele din China au reprezentat peste 20% din vânzările de mașini electrice.