Aflata pentru prima data la Suceava, Conferinta Tranzit, ce a avut loc la Hotel Mandachi in 5 aprilie, a fost un real succes, bucurandu-se de prezenta a peste 300 de reprezentanti ai unor firme de transport, majoritatea manageri ai companiilor din zona Moldovei. Asa cum era de asteptat, cel mai „fierbinte“ subiect a fost cel legat de Pachetul Mobilitate 1, votat in plenul Parlamentului European cu doar o zi inainte.
Intr-o interventie telefonica de cateva minute, Marian-Jean Marinescu, eurodeputatul care a luptat pentru a sprijini transportatorii romani si nu numai, a explicat faptul ca exista sperante si ca textul votat in Parlament poate suferi schimbari pana sa fie transpus in legislatie. „Va fi si o a doua citire, ceea ce da posibilitate la schimbari in text, depinde foarte mult si de cine va fi raportor. Trebuie sa continuati activitatea de informare a PE si a Consiliului, explicati care sunt problemele in actualul text votat in Parlament si agreat de Consiliu. Trebuie sa va intalniti cu parlamentarii, inclusiv cu ministrii de resort astfel incat sa aiba efect si in cadrul Consiliului“, i-a sfatuit Marinescu pe transportatorii prezenti in sala. In opinia sa, dat fiind faptul ca trialogul cu presedintia Romaniei este inchis, daca se va ajunge la un acord pe mandatul Finlandei, cel mai devreme putem vorbi de un pachet de legi in ianuarie-februarie 2020.
Dintre toate prevederile cuprinse in cele trei dosare de compromis adoptate joi, intoarcerea camionului la patru saptamani in tara de origine este cea care ii va afecta pe transportatori cel mai mult. Reprezentantii asociatiilor prezente in panelul de discutii, ATM Bucovina si APTE 2002, au cazut de acord ca preturile pe intern si cele pe import-export vor scadea si mai mult din cauza afluxului de camioane nevoite sa se intoarca acasa. Iar cei mai afectati vor fi transportatorii din zona Moldovei, unde exista cea mai slaba productie din tara. Astfel, reprezentantii ATM Bucovina au lansat ideea ca acum, mai mult ca niciodata, este nevoie ca aceasta breasla sa fie unita.
Mai multe detalii despre acest subiect puteti citi in numarul urmator al revistei.