Intotdeauna am invatat ca romanii sunt ospitalieri si cu bun simt. Poate de aici ni se trage si defectul de a lua prea in serios orice strain care vine la noi cu un plan de afaceri mai mult sau mai putin fezabil. Iar dupa ce in ultimii 20 de ani ni s-a inoculat ideea ca salvarea sau bunastarea vin de la „investitorii straini”, autoritatile centrale si locale nu vorbesc decat despre cate „investitii straine” sunt in curs de obtinere, uitand total de afacerile romanesti, mai mari sau mai mici, care sprijina in tacere economia romaneasca, fara nicio facilitate fiscala din partea statului.
Episodul „Jucu” in versiune slovaca ne-a servit inca o data „Lectia multinationalelor”: aceea a tupeului de a negocia de pe pozitie de forta cu guvernele statelor in care decid sa investeasca. Astfel, dupa subventii de peste 100 de milioane de euro din partea statului slovac primite din 2002, Samsung a obtinut inca 28 de milioane de euro ca scutiri de taxe, dupa ce a amenintat cu mutarea productiei de ecrane LCD, imprimante si monitoare din cele doua fabrici din Slovacia in Romania. Locatia data ca posibila pentru relocarea unitatilor de productie Samsung a fost Cluj. Iar amenintarea a prins perfect, mai ales ca in Cluj chiar functioneaza, in cadrul Primariei, un consortiu, „Open Bridge”, a carui menire este „sa faciliteze accesul societatilor coreene pe piata europeana prin utilizarea Clujului ca rampa de lansare”. Iar numele Samsung si LG au fost vehiculate in mai multe randuri ca urmand sa vina la Cluj…
Apoi faptul ca halele Nokia din parcul industrial „Tetarom III” sunt inca sub sechestrul ANAF pentru neplata unor taxe vamale descoperite recent de administratia fiscala romaneasca a facut si mai veridica amenintarea Clujului.
Comportamentul autoritatii fiscale romanesti fata de Nokia a fost criticat de o parte a presei centrale ca urmare a faptului ca solicitarea unor taxe din trecut ar putea „pune investitorii pe fuga”. Departe de mine gandul de a lua partea autoritatii fiscale, dar aceasta atitudine a „opiniei publice” nu reprezinta altceva decat aceeasi „caciulire” in fata strainilor, despre care ne plangeam, de regula, in cazul autoritatilor!
Sunt multe de spus in legatura cu politica fiscala romaneasca si putine fac cinste acestei institutii, insa este clar ca o critica la adresa unui mod de actiune trebuie facuta nu numai in legatura cu „investitorii straini”, ci cu toti agentii economici, inclusiv cei romani!
Trebuie sa invatam impreuna, autoritati si comunitate, sa tratam corect investitorii straini. Sa-i respectam pentru oportunitatea de a creste economia romaneasca si a crea conditii mai bune de trai aici, dar sa nu-i recompensam cu facilitati imense, uneori mai mari decat chiar contributia lor la cresterea economica reala, in timp ce investitorilor romani nu numai ca nu li se asigura niciun fel de subventie, dar mai sunt si sicanati de organismele de control fiscal!
Asa ca nu stiu daca sa ne intristam ca Samsung nu mai vine la Cluj! Asa ne-am bucurat si de sosirea Nokia, dar bucuria nu a tinut decat trei ani! Deocamdata, Samsung si-a primit rasplata dorita pentru a continua productia in Slovacia. Dar pentru cat timp?
Toate multinationalele vor produce in Slovacia, in Polonia sau Romania numai atat timp cat in alta parte nu ar putea castiga mai mult, cu costuri mici de relocare. De indata ce o noua piata le poate aduce un castig mai mare, nicio simpatie fata de un popor sau o tara nu ii va tine pe loc!
Pe de alta parte, nici fara acesti investitori „strategici” nu ne putem descurca, dovada ceea ce se intampla azi in Ungaria. Ceea ce trebuie sa invatam este sa ne evaluam corect avantajele si sa negociem in interesul economiei romanesti. E greu, dar nu imposibil!
Si, intre timp, putin mai multa atentie fata de producatorii autohtoni nu ar strica. Ei ar avea si un motiv „de suflet” atunci cand s-ar pune problema de relocare!