În 2024, numărul șoferilor de vehicule grele pentru transport de marfă din Regatul Unit a crescut cu 3% față de 2023, până la 280.000, și, cu toate că deficitul de personal nu mai este la fel de mare ca în 2020-2021, el constituie încă o problemă, așa cum arată o analiză a Upply (Overview of freight transport in the United Kingdom).
În perioada pandemiei de Covid-19, mulți șoferi din UE au ales să părăsească Regatul Unit și nu s-au întors nici după criza sanitară, deoarece Brexit a complicat procedurile administrative. Astfel că în 2021 țara a experimentat o situație foarte grea din această perspectivă, tocmai când cererea de transport rutier începea să crească din nou mult. Guvernul a intervenit pentru a ajuta sectorul cu un program care includea acțiuni pe termen scurt, cum ar fi scutiri de limite ale timpului de condus și asistență pentru angajarea începătorilor, precum și măsuri pe termen mediu. Iar în 2022 a instituit cursuri de formare gratuite, „Skill Bootcamps”, program extins până în februarie 2026, datorită căruia au obținut permise peste 10.000 de șoferi noi, potrivit Asociației Transportatorilor Rutieri RHA.
Deficitul de șoferi va rămâne o preocupare și în anii următori, mai ales că în prezent vârsta medie a unui șofer de camion din Regatul Unit este de 51 de ani și conform celor mai recente date de la Logistics UK 48,7% dintre șoferii actuali au peste 50 de ani. Deci este nevoie acută de personal nou. Dar, în timp ce salariile anunțate pentru șoferi au crescut cu aproape 4% în ultimul trimestru din 2024 față de anul precedent, numărul locurilor de muncă disponibile a crescut cu mai mult de 33%, iar numărul examenelor susținute până în noiembrie 2024 a scăzut cu mai mult de 20% față de anul anterior, deci Logistics UK este de părere că trebuie să facă mai mult pentru a atrage generațiile viitoare de șoferi.










