Măsurile fiscal-bugetare intrate în vigoare la 1 august, care modifică modul de calcul al indemnizațiilor de concediu medical, au redus semnificativ numărul de certificate emise, eficientizând cheltuielile publice. Totuși, acestea afectează negativ angajații și angajatorii, prin scăderea veniturilor persoanelor cu probleme temporare de sănătate și creșterea birocrației pentru companii, potrivit TPA România, compania de top în Europa Centrală și de Est, specializată în audit, contabilitate, consultanță fiscală și consultanță juridică.
Legea 141/2025 reduce valoarea indemnizațiilor pentru concediile medicale și aplică formule diferite de calcul, în funcție de durata concediului, pentru a diminua presiunea asupra bugetului de sănătate. Datele Ministerului Sănătății arată că, în perioada iulie-septembrie 2025, numărul certificatelor medicale a scăzut semnificativ, generând economii importante.

„Totuși, aceste modificări legislative presupun indemnizații mai mici pentru angajați, în cazul concediilor medicale pentru perioade scurte, și generează proceduri administrative mai complicate pentru angajatori. După primele patru luni de la intrarea în vigoare, putem spune că efectele imediate sunt negative atât pentru angajați – prin scăderea veniturilor nete pentru persoanele cu probleme temporare de sănătate, cât și pentru companii – prin complexitatea administrativă care se amplifică.”, a explicat Ioana Zavastin, Payroll Director al TPA România.
Începând cu 1 ianuarie 2024, indemnizațiile de concediu medical au fost incluse în baza de calcul pentru contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) de 10%, însă, din aprilie, s-a limitat aplicarea acestei contribuții doar la concediile pentru boală obișnuită (cod 01), carantină (cod 07) și reducerea duratei normale de lucru (cod 10), scutind celelalte tipuri de concedii medicale (maternitate, îngrijirea copilului bolnav, risc maternal, urgențe medico-chirurgicale etc.).
„Anterior, aceste indemnizații erau scutite de la plata CASS, astfel că noul mod de calcul pentru indemnizațiile de concediu medical a redus semnificativ sumele nete primite de angajați în perioada concediului medical. Diminuarea veniturilor nete pentru angajați și povara administrativă pentru angajatori se accentuează prin reglementările introduse în august 2025.”, a menționat Ioana Zavastin.
Cum se calculează indemnizația începând cu 1 august
Până la 1 august 2025, indemnizația pentru boală obișnuită era 75% din baza de calcul, indiferent de durată. De la 1 august 2025, procentul a devenit diferențiat: 55% pentru concedii de până la 7 zile, 65% pentru 8–14 zile și 75% pentru peste 15 zile, baza de calcul rămânând media veniturilor brute din ultimele șase luni, limitată la 12 salarii minime brute pe țară (4050 lei*12), subliniază TPA România.
„Această formulă duce la indemnizații mai mici pentru concediile medicale acordate pentru perioade scurte, ceea ce poate descuraja abuzurile, dar totuși afectează veniturile angajaților cu probleme temporare de sănătate. În practică, gestionarea certificatelor medicale devine astfel o sarcină birocratică și administrativă tot mai împovărătoare pentru angajatori. Deși costurile directe cu plata indemnizațiilor medicale nu sunt mai mari nici în cazul certificatelor medicale succesive, schimbările legislative generează o serie de provocări operaționale și riscuri fiscale suplimentare pentru companii.”, a clarificat Ioana Zavastin.
Situații din practică și cum se schimbă activitatea de HR
Specialiștii TPA România au identificat în practică o serie de situații, pe parcursul unui episod de boală, se eliberează un certificat de concediu medical inițial, urmat de unul sau mai multe certificate în continuare, numărul de zile de concediu medical va fi cumulat, iar procentul aplicat asupra bazei de calcul va fi determinat în funcție de numărul total de zile aferente întregului episod de boală.
De asemenea, în situația în care certificatul de concediu medical inițial este emis la sfârșitul lunii și este urmat de un certificat în continuare în luna următoare, numărul total de zile de concediu medical aferente aceluiași episod de boală va crește.
Astfel, în cazul certificatelor medicale succesive emise pentru același episod de boală, procentul se recalculează retroactiv în funcție de durata cumulată a concediului medical. Acest lucru va duce la majorarea procentului aplicat asupra bazei de calcul și, implicit, la recalcularea indemnizației aferente certificatului de concediu medical inițial.
„Departamentele de HR și payroll trebuie să implementeze fluxuri interne clare pentru gestionarea certificatelor medicale. Pentru a evita erorile, procedurile vor fi complexe, urmărind identificarea certificatelor medicale, evidența atentă a continuității episoadelor medicale, operarea recalculului salarial retroactiv, comunicarea cu salariații și informarea transparentă a acestora pentru a preveni nemulțumiri legate de scăderea indemnizațiilor pentru concediile scurte. În plus, rectificarea statelor de plată și a Declarației 112, în cazul recalculărilor retroactive, poate genera dobânzi și penalități dacă ajustarea fiscală se realizeaza după termenul de raportare. În acest context, angajatorii se confruntă cu o creștere a birocrației și a timpului necesar pentru gestionarea absențelor și pentru procesarea și calcularea salariilor, fapt ce poate avea un impact indirect asupra productivității din cadrul companiei.”, concluzionează Ioana Zavastin.












