Transportul rutier italian traversează o schimbare structurală care nu mai poate fi explicată doar prin ciclurile economice obișnuite. Potrivit Trasporto Europa, sectorul este prins între costuri ridicate, obligații contractuale tot mai complexe, penuria de personal și o concentrare accelerată a pieței. În acest context, firmele mici pierd teren, în timp ce operatorii cu putere financiară și organizare mai solidă își consolidează poziția.

Numărul companiilor scade, iar modelul tradițional al transportatorului mic se retrage treptat.

În Italia mai sunt active 76.083 de companii de transport rutier de marfă. În ultimii zece ani, sectorul a pierdut peste 20.000 de firme, dintre care mai mult de 4.500 numai în ultimii doi ani. Forma de organizare care a rezistat cel mai bine este societatea de capital, în creștere cu 46% între 2015 și 2025, până la o pondere de 37,4% din total. În schimb, întreprinderile individuale, care au reprezentat mult timp nucleul transportului mic și mijlociu, s-au redus cu 40%, după peste 20.000 de închideri.

Pentru operatorii rămași în zona companiilor mici, tabloul economic este fragil. Puțin peste 33.000 de firme lucrează cu marje de 2-3%, nivel care lasă foarte puțin spațiu pentru reînnoirea flotei, digitalizare sau investiții în organizare.

O parte restrânsă a pieței concentrează deja o cotă disproporționat de mare din afaceri și din flotă.

Fenomenul cel mai vizibil este concentrarea. Un grup de 1.068 de companii generează 17,4 miliarde de euro cifră de afaceri, adică aproximativ o treime din totalul sectorului, și controlează 32,5% din vehiculele aflate în circulație. Restul pieței își împarte 42,6 miliarde de euro, cu o medie de 433.000 de euro pe companie, în timp ce marii operatori au o cifră de afaceri medie de 16,3 milioane de euro.

Per ansamblu, transportul rutier italian ajunge la 60 de miliarde de euro cifră de afaceri, adică mai mult de jumătate din volumul logisticii contractuale din Italia. Dezechilibrul dintre vârful pieței și baza ei devine astfel una dintre caracteristicile definitorii ale perioadei actuale.

Un rol important în această schimbare îl au și noile criterii folosite de clienți în licitații. După anchetele din zona Milano, riscul contractual și reputațional a devenit o temă centrală în relația dintre beneficiari și operatori. În tot mai multe caiete de sarcini apar cerințe privind sisteme informatice integrate, polițe de asigurare adecvate și garanții bancare. Pe lângă acestea, companiilor li se cere să investească în vehicule mai performante și cu impact redus asupra mediului.

Această selecție nu exclude formal firmele mici, dar în practică le împinge în afara segmentelor cele mai stabile și mai profitabile. Cine nu are capital, structură administrativă și capacitate de investiție ajunge tot mai greu să îndeplinească standardele cerute de marile contracte.

La această presiune internă se adaugă și incertitudinea externă. Tensiunile geopolitice, volatilitatea costurilor energetice și fragilitatea rutelor comerciale îi determină pe clienți să caute operatori care pot garanta continuitate, flexibilitate și prezență internațională. În mod firesc, acest tip de cerere avantajează marile grupuri, nu transportatorii cu resurse limitate.

De aceea, concentrarea nu este doar rezultatul unei concurențe economice clasice, ci și efectul unui mediu logistic în care reziliența a devenit un criteriu de selecție comercială.

Numai 94 de companii depășesc pragul de 50 de milioane de euro cifră de afaceri. Pe primul loc se află BRT, cu 1,9 miliarde de euro, singura firmă din sector peste pragul de un miliard. Urmează Arcese Trasporti, cu 587 de milioane de euro, și Stef Italia, cu 585 de milioane. Imediat în spatele lor se află Gruppo Executive, Zenit, Dachser & Fercam Italia, Italtrans, Arco Spedizioni, Sdm și Sgl. Clasamentul confirmă că partea superioară a pieței este ocupată de companii cu profil logistic complex, specializări clare și capacitate de acoperire extinsă.

Italia rămâne o piață mare în Europa, dar intră într-o fază critică din punctul de vedere al forței de muncă.

În 2024, în Italia au fost transportate rutier 1,11 miliarde de tone de marfă, ceea ce plasează țara pe locul al cincilea în Europa, după Polonia, Germania, Spania și Franța. Volumul confirmă importanța sectorului, dar această poziție este însoțită de o vulnerabilitate majoră: lipsa șoferilor.

În următorii cinci ani, 86.224 de șoferi italieni vor ieși la pensie. Asta înseamnă 28% din forța de muncă actuală. Pentru a compensa aceste ieșiri, ar fi nevoie de peste 17.000 de șoferi noi în fiecare an. În realitate, în ultimii doi ani, numărul tinerilor aflați la volanul unui vehicul industrial a crescut cu puțin peste 2.000.

Diferența dintre necesarul de personal și disponibilitatea reală a șoferilor calificați riscă să devină unul dintre principalii factori care vor redesena piața în anii următori.