Producătorii europeni de vehicule comerciale solicită modificări importante ale Directivei privind masele și dimensiunile vehiculelor, astfel încât camioanele și autobuzele cu emisii zero să poată concura în condiții echitabile cu modelele convenționale. Printre principalele revendicări se numără suplimentarea masei admise pentru configurațiile 4×2, majorarea limitei de încărcare pe axa motoare peste 11,5 tone și eliminarea unor cerințe suplimentare de monitorizare aplicate exclusiv vehiculelor cu emisii zero.
Asociația Constructorilor Europeni de Automobile solicită părților implicate în negocierile interinstituționale europene să păstreze obiectivele inițiale ale revizuirii legislative: eliminarea obstacolelor din calea transportului cu emisii zero și accelerarea introducerii pe piață a camioanelor și autobuzelor electrice.
Revizuirea Directivei a fost propusă de Comisia Europeană în 2023, în cadrul pachetului „Greening Freight”, fiind concepută ca un instrument de sprijin pentru atingerea obiectivelor europene de reducere a emisiilor de CO₂ generate de vehiculele grele, inclusiv a țintelor stabilite pentru 2030.
Potrivit ACEA, vehiculele cu emisii zero trebuie să poată concura cu cele convenționale fără ca operatorii de transport să fie nevoiți să accepte o reducere a capacității de încărcare.
Prima solicitare a producătorilor vizează acordarea unor suplimente adecvate de masă pentru camioanele cu emisii zero în configurație 4×2, respectiv vehiculele cu 2 axe.
ACEA subliniază că această configurație reprezintă aproximativ 75% din piața transportului rutier de marfă pe distanțe lungi. Excluderea sa de la beneficiile unor limite de masă suplimentare ar afecta o parte importantă a activității de transport și ar menține camioanele electrice într-un dezavantaj competitiv.
Problema este legată de masa suplimentară a sistemelor de propulsie și a bateriilor, care poate reduce sarcina utilă în comparație cu un camion diesel supus acelorași limite de masă.
O a doua prioritate identificată de ACEA este creșterea limitei de masă admise pentru axa motoare peste pragul actual de 11,5 t. Organizația avertizează că majorarea masei totale autorizate nu va avea efectul dorit dacă restricțiile privind încărcarea pe axă împiedică utilizarea efectivă a suplimentului de masă.
În aceste condiții, numeroase camioane electrice nu ar putea beneficia pe deplin de flexibilitatea oferită de noile limite, iar avantajele prevăzute de revizuirea directivei ar rămâne, în mare parte, doar teoretice.
Cele două solicitări sunt strâns legate deoarece suplimentarea masei totale și adaptarea limitei pentru axa motoare trebuie să permită exploatarea eficientă a camioanelor electrice, fără diminuarea capacității de încărcare.
O altă problemă semnalată de producători privește posibila condiționare a suplimentelor de masă de instalarea obligatorie a unui sistem de monitorizare la bord a masei vehiculului. Cerința ar putea include transmiterea datelor prin intermediul tahografului inteligent, exclusiv pentru vehiculele cu emisii zero.
ACEA consideră că o astfel de abordare ar introduce costuri și complexitate tehnică suplimentare, creând noi obstacole în calea adoptării camioanelor electrice de către operatorii de transport.
Organizația solicită evitarea unor cerințe de control disproporționate și aplicate diferențiat, care ar putea afecta competitivitatea vehiculelor cu emisii zero. Aceste cerințe reprezintă în prezent un subiect al negocierilor, nu o obligație legislativă deja aprobată.
Cea de-a patra solicitare a ACEA vizează limitarea la maximum 18 luni a perioadei de transpunere a directivei revizuite în legislațiile naționale.
Producătorii consideră că apropierea termenului pentru atingerea obiectivelor europene de reducere a emisiilor de CO₂ din 2030 impune aplicarea rapidă și uniformă a noilor reguli în toate statele membre.
Orice întârziere ar putea amâna beneficiile concrete ale reformei și ar putea afecta atât planurile de investiții ale producătorilor, cât și deciziile operatorilor de transport privind reînnoirea flotelor.
ACEA subliniază că producătorii europeni au investit masiv în dezvoltarea și introducerea pe piață a vehiculelor comerciale cu emisii zero și își mențin angajamentul față de tranziția energetică. Totuși, organizația atrage atenția că obiectivele climatice și competitivitatea industrială trebuie susținute printr-un cadru legislativ coerent. Europa nu poate impune ținte ambițioase de reducere a emisiilor pentru vehiculele grele și, în același timp, să mențină bariere de reglementare care dezavantajează tocmai vehiculele necesare pentru atingerea acestora.
În documentul transmis părților implicate în negocieri, ACEA avertizează că, în lipsa celor patru modificări solicitate, directiva revizuită riscă să nu își îndeplinească obiectivul principal și să afecteze capacitatea producătorilor de a respecta țintele de CO₂ pentru 2030. Mai mult, asociația precizează că industria nu ar putea susține acordul final ca pe o îmbunătățire credibilă a condițiilor necesare dezvoltării transportului rutier cu emisii zero, dacă aceste prevederi minime nu vor fi incluse.



