Despre inaugurarea Pasajului Basarab nu am avut ocazia sa scriem luna trecuta decat in fuga, pentru ca mai importante ni s-au parut noile nerealizari CNADNR, in frunte cu abandonarea lucrului la Autostrada Transilvania. Si pentru ca urma sa iasa din actualitate, nici prin minte nu ne-a trecut ca ne vom intalni atat de curand cu acest subiect. Insa la nici o luna de la inaugurare a aparut prima groapa in zona podului hobanat, unde, de altfel, gurile rele spusesera ca exista o problema la structura de rezistenta. Neajunsul a fost imediat remediat de constructori, care, conform contractului, trebuie sa asigure 10 ani intretinerea lucrarii, dar deja vorbim de un lucru carpit, iar Inspectoratul de Stat in Constructii acuza faptul ca deschiderea pasajului a fost ilegala, deoarece nu a existat un proces-verbal de receptie a calitatii.
La celalalt capat al lumii, chinezii si-au propus nu demult sa construiasca cel mai lung pod din lume, de peste 42 km, mai mare cu aproape 5 km decat detinatorul de atunci al recordului mondial, care se afla in Louisiana. Mult s-a vorbit in intreaga lume despre acest proiect si mult a mai fost laudat progresul inginerilor chinezi, care nu au mai avut nevoie de expertiza specialistilor vestici, pentru ca, desi nu ne mai mira nimic cand e vorba de chinezi, datele tehnice vorbesc de la sine: podul cu sase benzi este sustinut de 5.200 de stalpi, a costat sase miliarde de euro, iar la realizarea lui au contribuit, timp de patru ani, 10.000 de muncitori. Inaugurarea de luna trecuta a fost facuta cu mult fast, iar imaginile au ajuns in toate colturile lumii. Asa cum in toate colturile lumii au ajuns, imediat dupa darea in folosinta, si informatii referitoare la calitatea precara a lucrarilor, care pune probleme de siguranta semnalate chiar de presa chineza: pe mai multe portiuni gardului de protectie ii lipsesc barele orizontale, iar suruburile pentru fixarea balustradei nu au fost stranse corespunzator.
Orice tara din lume isi doreste sau, mai bine zis, are nevoie de relatii economice cat mai bune cu China, care continua sa fie si producator urias, si un consumator urias, dar, mai ales, un investitor peste hotare urias. Si pe noi acest din urma aspect ar trebui sa ne intereseze in mod deosebit. Iar cu un partener economic important te porti, de cele mai multe ori, cu manusi. Sa zicem atunci ca randurile de mai sus nu exista, ca podul – al lor – nu are nicio problema, ca tovarasii si prietenii nostri nu au de ce sa se simta ofensati de aceste critici si ca vom incheia un parteneriat pentru lucrari de infrastructura din Bucuresti, asa cum propune si primarul general, care negociaza deja cu firme chineze. Dar ce sa caute constructorii chinezi la Bucuresti? Sa ne arate cum se construieste prost? La acest capitol noi le dam lectii. Sa ne arate cum se construieste repede?
