Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Parada autobuzelor articulate

Testele pentru desemnarea Autobuzului Anului 2015 au avut loc la inceputul lui iunie la Lucerna, in Elvetia. Spre deosebire de alte editii ale Bus Euro Test, patru din cele cinci autobuze inscrise in competitie au fost articulate, dovada si a cresterii interesului pietei de profil pentru capacitatile sporite de transport. Membrii juriului international de presa „Bus of the Year“ au testat vehiculele pe strazile inguste ale Lucernei in conditii obisnuite de trafic, autobuzele articulate facandu-si loc (pe alocuri) „la mustata“ printre numeroasele lucrari de reabilitare a infrastructurii rutiere.
 

Au fost realizate, de asemenea, masuratori ale nivelului de zgomot inregistrat in mers si respectiv in stationare, precum si teste de accelerare si de franare pentru fiecare vehicul.

Iveco Urbanway Full Hybrid (18 m lungime), MAN Lion’s City GL (18,75 m), Mercedes-Benz Citaro G (18,1 m), Scania Citywide LF (12 m) si VDL Citea SLFA 180 (18 m) au fost concurentii editiei Bus Euro Test din acest an, pentru desemnarea Autobuzului Anului 2015.
Vehiculele au fost testate timp de o saptamana in frumoasa localitate elvetiana Lucerna, situata pe unul dintre malurile Lacului Celor Patru Cantoane Impadurite, de la poalele muntilor Alpi. Membrii juriului international de presa „Bus of the Year“ au testat autobuzele atat din punct de vedere al performantelor trenului de rulare, manevrabilitatii in trafic si confortului pentru sofer, cat si din perspectiva pasagerilor – silentiozitate, accesibilitate la bord, confort etc.
Producatorii s-au intrecut in etalarea celor mai performante sisteme de propulsie: doua diesel, doua pe gaz natural comprimat (CNG) si un hibrid diesel-electric. Acesta din urma a fost al Iveco Urbanway, care a combinat motorul electric de 200 kW cu tehnologia common-rail a noului motor Tector 7 Euro 6 (fara EGR), de 286 CP, intr-un sistem serial cu baterii, furnizat de BAE. Axa spate este ZF AV132, iar pentru fata s-a optat pentru punte cu suspensie independenta. Pentru a obtine un consum cat mai mic de carburant, motorul este oprit atunci cand vehiculul se afla in statie, gratie modului „Arrive&Go“. Iar apoi, pana la o viteza de aproximativ 20 km/ora, se ruleaza doar cu energie electrica.
Intrucat motorul diesel este folosit pentru a produce energia necesara deplasarii vehiculului, Urbanway nu are cutie de viteze, iar accelerarea si decelerarea sunt uniforme si confortabile pentru pasageri.

CNG: viabil si nepoluant
MAN si Scania au mizat pe gazul natural comprimat, care se bucura de tot mai mare succes pe pietele vest-europene si nu numai. Cei doi producatori sunt de parere ca CNG va castiga tot mai mult teren pe viitor, datorita emisiilor poluante mai mici decat in cazul motorinei, inclusiv in ceea ce priveste CO2. De altfel, CO2 este mai redus si comparativ cu autobuzele electrice, cu conditia ca gazul sa provina din surse naturale.
Astfel, autobuzul Lion’s City GL a fost propulsat de motor MAN E2876 LUH07 Euro 6, de 12,8 l, care …

Articole similare

Ad