29 mai a fost ziua in care delfinariul din Constanta si-a primit noii locatari, trei delfini veniti tocmai din China. Proiectul transportului a fost format din doua segmente: cel aerian, din China pana pe Otopeni si apoi pe aeroportul Mihail Kogalniceanu, de care a raspuns compania Romcharter Services, si cel de ground handling si rutier, organizat de cargo-partner Expeditii SRL cu ajutorul partenerilor sai Nel&Mar Impex Company si LiftTec. Pentru drumul de la aeroport la delfinariu s-au folosit trei camioane frigorifice, fiecare transportand un container cu cate un delfin.
Anul trecut, la inceputul lui iulie, delfinariul din Constanta a pierdut si ultimul delfin, Mark, iar aducerea altora parea greu de realizat intr-un termen scurt, deoarece Romania este semnatara unui acord prin care se angajeaza sa nu captureze delfini care mai apoi sa fie tinuti in captivitate.
Asadar, singura speranta era gasirea unor mamifere nascute si crescute in captivitate care sa fie aduse la noi in tara. La acel moment, toata lumea credea ca va trece destul de mult timp pana se vor gasi astfel de delfini care sa fie adusi in Romania.
Dar acest lucru s-a intamplat pe 29 mai, cand noii locatari ai delfinariului au fost plasati in bazinul unde vor da reprezentatii.
A fost strabatut un drum foarte lung
Proiectul de aducere a celor trei delfini (Ni-Ni, Pei-Pei si Cheng) a fost realizat de o firma din Germania si a durat circa trei luni, iar configurarea planurilor pentru transportul rutier si operatiunile de ground handling s-a facut in trei saptamani.
Transportul aerian a fost organizat de Romcharter Services, folosind un avion charter, Airbus A310, care a decolat de la Beijing, iar prima oprire a fost pe aeroportul Otopeni, unde s-au realizat formalitatile de vamuire si de eliberare a documentului comunitar veterinar de intrare. De acolo, aeronava a decolat catre aeroportul Mihail Kogalniceanu din Constanta. In total, zborul a durat circa 15 ore.
„Partea cea mai delicata a intregului proiect a fost reprezentata de operatiunile de manipulare la sol, deoarece acestea trebuiau sa se desfasoare cu rapiditate si in siguranta pentru delfini. In plus, trebuiau respectate cu strictete indicatiile medicilor veterinari care, daca sesizau ceva in neregula cu delfinii, puteau opri toata operatiunea pana ce problema era rezolvata“, a afirmat Liviu Sandu, National Product Manager Air Cargo, cargo-partner Expeditii SRL, cel care a coordonat transportul rutier si operatiunile de la sol.
Pe timpul transportului, atat aerian, cat si rutier, delfinii au stat in containere speciale cu interior din titan, descoperite in partea de sus, iar inauntru au fost pusi in niste alveole confectionate dintr-un material foarte elastic si rezistent, care poate suporta 4 t. In container, delfinii aveau putina apa, fiind udati din cand in cand de veterinarii din China, care i-au insotit pe tot parcursul drumului si care urmeaza sa ramana o perioada in Romania pentru a monitoriza felul cum se acomodeaza mamiferele.
Exactitate la milimetru in timpul incarcarii
Dupa descarcarea din avion a urmat incarcarea celor trei containere, fiecare cu o greutate de circa o tona. Pentru transportul rutier s-au folosit trei camioane cu remorci frigorifice, deoarece pe toata durata transportului trebuia mentinuta o temperatura de 15-25oC. Initial se vorbea de transportul tuturor celor trei containere intr-un singur camion, dar, din ratiuni de siguranta si rapiditate, a fost aleasa varianta cu trei vehicule, care in caz de probleme sa nu depinda unul de celalalt. Vehiculele au fost puse la dispozitie de cargo-partner Expeditii SRL prin partenerul sau Nel&Mar Impex Company.
Camioanele au fost plasate unul langa celalalt si dupa aterizarea avionului au inceput operatiunile de manipulare la sol. Pentru descarcarea din avion s-a folosit o platforma ridicatoare, iar containerele coborate la sol au fost preluate de stivuitoarele aeroportului, care le-au adus pana in apropierea camioanelor.
De aici, containerele cu delfini au fost preluate de telehandlere Manitou, inchiriate de cargo-partner Expeditii SRL de la LiftTec. Au fost folosite doua astfel de utilaje, unul la aeroport si unul la delfinariu, deoarece, daca se folosea unul singur, urcarea acestuia pe platforma si transportul pana la delfinariu ar fi durat mult si exista riscul ca tirurile sa ajunga si sa fie nevoite sa astepte pana vine si telehandlerul. Incarcarea in camioane a fost o etapa sensibila, deoarece cutiile cu delfini trebuiau manipulate cat mai usor cu putinta, pentru a nu agrava stresul din timpul zborului, respectand in acelasi timp conditiile legate de timp ale proiectului.
Dupa ce s-a incheiat incarcarea in camioane, convoiul, insotit de masini ale politiei si jandarmeriei, a plecat spre Constanta cu o viteza medie de 30-40 km/ora, astfel incat soferii sa nu fie nevoiti sa franeze brusc, iar containerele din remorca sa se miste. Pentru o stabilitate mai mare, acestea au fost fixate cu bare speciale in interiorul remorcilor.
Distanta de pana in 30 km a fost strabatuta in circa 80 de minute.
La delfinariu, destinatia finala, delfinii au fost descarcati din camioane cu un telehandler Manitou si apoi, cu ajutorul unei macarale, au fost ridicati peste ziduri si plasati langa bazin, unde veterinarii i-au verificat, dupa care li s-a dat drumul in bazin.
Delfinii nu au fost prezentati imediat publicului deoarece trebuiau lasati sa se acomodeze si pentru a fi monitorizati. Pentru o acomodare cat mai rapida, personalul care se ocupa acum de delfini in Constanta a facut trainiguri in China timp de trei luni si s-a imprietenit cu delfinii.
„Toate partile implicate in proiect au conlucrat, astfel incat operatiunea sa fie un succes, si s-au luat multe masuri preventive. De exemplu, camioanele si telehandlerele au fost aduse la aeroport cu o noapte inainte, pentru un plus de siguranta. S-au impus astfel de abordari deoarece, pe langa latura comerciala, mai este una foarte importanta, cea emotionala“, a concluzionat Liviu Sandu.