Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Inovatii pentru cresterea sigurantei, confortului si eficientei

Pornind de la observatia producerii unor accidente numeroase cu urmari grave in constructii ca urmare a utilizarii incorecte a basculantelor, in special a acelora cu basculare pe spate, Schmitz Cargobull a dezvoltat un nou model, S.KI Light, care, asa cum ii spune si numele, are o greutate proprie optimizata. Noua basculanta are o bena cu fundul rotund, este construita din otel si include inovatii tehnice care sporesc siguranta transportului: un sistem de monitorizare a presiunii aerului din suspensii si pneuri si remedierea imediata a eventualelor disfunctionalitati, un sistem automat de coborare/ridicare a barei stabilizatoare la incarcare/descarcare, o functie automata de rulare a prelatei peste incarcatura etc.
 

Toate aceste functii pot fi activate de la telecomanda sau printr-o aplicatie speciala a unui smartphone, crescand siguranta, confortul si eficienta soferului.

Pentru dezvoltarea noilor aplicatii, producatorul a consultat o multime de clienti din domeniul constructiilor din intreaga Europa, si in special Germania. Rezultatul a fost deja expus in cadrul Bauma, primele unitati urmand sa intre in productie la sfarsitul lui martie 2014.
Noua semiremorca basculabila are un sasiu rezistent si in acelasi timp usor, cu o stabilitate maxima. Pentru dezvoltarea sa, tehnicienii Schmitz au folosit metoda elementelor finite (FEM), urmata de teste de basculare in cadrul propriului centru de testare. Testele au urmarit verificarea sarcinii utile optimizate si a stabilitatii la basculare.
Pentru ca unul dintre motivele pentru care basculantele se rastoarna este unghiul dintre tractor si semiremorca, Schmitz a dezvoltat o noua aplicatie care avertizeaza sonor atunci cand soferul activeaza bascularea daca vehiculul este parcat intr-o asemenea pozitie. O alta aplicatie monitorizeaza unghiul de inclinare al vehiculului si avertizeaza daca exista pericolul de rasturnare.
Masurile de siguranta luate in timpul bascularii includ si monitorizarea presiunii aerului din sistemul de suspensie al semiremorcii. Un sistem optional de represurizare a anvelopelor este folosit pentru a compensa functionarea defectuoasa a sistemului de suspensie. Presiunea corecta a aerului necesar pe durata bascularii sau in timpul rularii este configurata automat, datele fiind accesibile si prin intermediul telefonului mobil, astfel incat soferul si compania de transport sa aiba acces la o serie larga de informatii.
O alta inovatie vizeaza confortul si siguranta soferului. Astfel, pentru a simplifica pornirea de pe loc si pentru a preveni impotmolirea autotractoarelor 4×2 cand lucreaza pe santier, Schmitz propune sistemul de tractiune complet automata. Acesta identifica problemele de tractiune si activeaza axa liftanta sau goleste pernele de pe prima axa pentru a imbunatati performantele de tractiune.
De asemenea, semiremorca basculanta poate fi echipata cu un sistem electric de rulare a prelatei, care poate fi activat de la o telecomanda sau tot prin intermediul smartphone-ului.

Articole similare

Ad