Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Francezii au avut în 2023 volume cu 10% mai mici și costuri cu 6,3% mai mari

Conform unei analize realizate recent de CNR (Comitetul Național Rutier din Franța), inflația în întreaga lume scade lent, iar creșterea economică globală nu se așteaptă să depășească +3% în 2023. FMI indică o valoare a inflației de +8,7% în 2022 și prognozează +6,9% în 2023.Toate țările se confruntă în continuare cu creșteri mai mult sau mai puțin brutale ale prețurilor bunurilor sau serviciilor, ceea ce împiedică atât consumul, cât și investițiile. Ca răspuns, băncile centrale au majorat ratele dobânzilor cu valori record în vara lui 2023, lovind puternic mai ales sectorul imobiliar. Iar începând cu 7 octombrie teama de o conflagrație militară în Orientul Mijlociu a devenit un risc major.

Perspectivele de îmbunătățire a economiei în 2024 sunt limitate. În țările dezvoltate, inflația ar putea reveni la aproximativ +3%, rămânând peste ținta de +2%. Iar creșterea globală va rămâne limitată la nivelurile din 2023.

În Europa, dificultățile economice au fost accentuate. Germania trece prin recesiune, PIB-ul urmând să scadă între -0,7% și -0,3% în 2023. Iar în zona euro se preconizează o revigorare a creșterii economice de la +0,7 % în 2023 la +1,2 % în 2024.

Economia franceză stagnează, creșterea fiind așteptată să fie de +1% în 2023, iar inflația de +5%. Pentru 2024, creșterea PIB-ului se estimează că se va situa între +1% și +1,5%, iar inflația între +3% și +3,5%. Încetinirea slăbește multe sectoare și provoacă o inflexiune a curbei șomajului, care chiar a început să crească foarte ușor în trimestrul al treilea din 2023.

Pentru transportul rutier de mărfuri, efectul încetinirii economiei franceze este amplificat. Operatorii au înregistrat o scădere de 9,4% a activității în prima jumătate a lui 2023 (de când sunt cele mai recente cifre disponibile), iar sondajele realizate în mediul de afaceri anticipează o scădere suplimentară în a doua jumătate a anului.

Asta în timp ce costurile de transport rutier de marfă (fără combustibil) pentru firmele din Franța au crescut în 2023 cu 6,3% față de 2022, mai ales din cauză că au crescut cu 8% costurile cu șoferii (salariile și taxele) și cu 6,4% indemnizațiile de deplasare.

În ultimii doi ani, firmele franceze de transport rutier de mărfuri s-au confruntat cu o creștere record a costurilor: cheltuielile cu șoferii au fost în 2023 cu 16,4% mai mari decât în 2021, ca urmare a reevaluărilor succesive ale contractelor colective de muncă, dar și costurile administrative sunt cu 15,3% mai mari, și cele de întreținere și reparații cu 13,4%, și cele cu taxele de drum cu 6,8%. Pentru 2024, CNR prognozează o nouă creștere de aproape 6,8%, și tot costurile cu șoferii vor crește cel mai mult, cu circa 10% față de 2023, în timp ce întreținerea vehiculelor se va scumpi cu 5,2%. Mediul economic extrem de incert complică prognoza, de aceea organizația nu include combustibilul în aceste estimări, deoarece încă este foarte volatil. Iar pentru celelalte costuri adoptă ipoteze credibile și minime.

Articole similare

Ad