Reprezentanții asociației olandeze de transport și logistică TLN discută periodic cu manageri de transport din această țară despre avantajele digitalizării în activitatea lor, iar de curând a stat de vorbă și cu Quinten van Dobben, directorul general TransportCentrale Rotterdam, companie pe care a preluat-o acum doi ani și jumătate și care face transport de containere și de mărfuri generale (în special hârtie), dar și agabaritic, cu circa 80 de mașini, din care 14 proprii.
Deoarece încă se foloseau multe documente pe hârtie, noul manager a sesizat oportunitatea unei schimbări, dar și rezistența la schimbare din partea personalului a fost mare. De aceea a fost studiată strategia competitorilor și a fost contractat un consultant extern care mai făcuse trecerea la digitalizare și pentru alte firme de transport. Un TMS trebuie să proceseze cât de multă informație posibil în cel mai ușor mod, de aceea fiecare firmă are nevoie de softul potrivit pentru ea. Iar dacă sunt mai multe activități, ca în cazul TransportCentrale Rotterdam, fiecare primește pachetul adaptat: cel de la Erniesoft pentru containere, folosit pe scară largă în lume în acest domeniu, care a fost apoi adaptat și pentru mărfuri generale. Aplicația trebuie să arate comanda și CMR-ul, dar deocamdată nu face asta, deoarece cele două softuri, Transfollow și Erniesoft, nu se „înțeleg“ unul pe altul și în mai mult de jumătate din cazuri șoferii tot primesc un CMR pe hârtie la încărcare și descărcare. Oricum, la finalul cursei aplicația trimite un CMR către sistem și factura se poate face în câteva minute. Apelând la digitalizare, firma olandeză a scurtat termenele de plată cu 10 zile, nu pentru că beneficiarii transportului au început să achite mai repede facturile, ci pentru că facturarea s-a făcut mai repede.
În plus, au fost automatizate multe alte procese. De exemplu, comenzile de la unul dintre cei mai mari clienți sunt importate digital în programul companiei de transport, deci nu mai e nevoie să se introducă adrese, sloturi orare pentru încărcare/descărcare, greutăți etc. Și în cinci ani se va face asta cu toți clienții mari ai firmei, ceea ce va permite folosirea mai bună a timpului dispecerilor, de exemplu, pentru a căuta comenzi de retur mai avantajoase.
Următorii pași sunt automatizarea în și mai mare măsură a procesului de facturare și realizarea unui instrument de raportare care să arate câți kilometri pe gol include parcursul camioanelor, deoarece în prezent managerul nu este foarte exact în a determina eficiența folosirii flotei.
În plus, este nevoie și de un analist de date care să facă utilizarea acestor softuri cu atât mai benefică și în cinci ani compania nu va mai lucra deloc cu documente tipărite, ceea ce este cumva ironic pentru unul dintre cei mai mari transportatori olandezi de hârtie.