Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Fluctuații infime ale costurilor și tarifelor de transport din Franța

CNR (Comitetul Național Rutier din Franța) a realizat și pentru octombrie o anchetă referitoare la situația operatorilor de transport din această țară și din aceasta a rezultat că soldul din contabilitate în ultima zi din octombrie era cu 5,5% mai mic decât în septembrie (cu valori cuprinse, de la o firmă la alta, între -12,4% și +1,5%), dar cu 34,7% mai mare decât în februarie 2020 (a doua valoare după cea de 42,6% din septembrie și înainte de cea de 32,6% din august) și cu 35,1% mai mare decât în octombrie 2019. Dar trebuie subliniat faptul că disponibilitatea în cont este un indicator destul de volatil.

Costurile cu salariile șoferilor au scăzut cu 3,8% față de octombrie 2019, iar cele cu flota cu 3,5%. Salariile, cu excepția taxelor, inclusiv șomajul parțial, au fost cu 1,2% mai mici decât în septembrie 2020 (cu valori cuprinse între -5,3% și +2,9%), iar față de octombrie 2019 au fost cu 1,9% mai mici (cu valori cuprinse între -6,3% și +2,5%). Față de februarie 2020 masa salarială a fost cu 12,7% mai mare, a doua valoare după cea din septembrie, de 14,1%, și înaintea celui din iunie, de 11,3%.

Pentru 94% dintre respondenți, în medie, tariful de bază pentru principalul client nu s-a modificat în octombrie 2020, ceea ce arată că prețul de transport, exceptând variațiile din cauza modificării prețului motorinei, nu s-a ajustat automat de la începutul crizei din cauza creșterii costului/km. În octombrie 7% dintre respondenți au declarat că au modificat termenii mecanismului de indexare a prețului de transport în funcție de variația prețului motorinei. Tariful pentru principalul client a fost cu 0,7% mai mare decât în septembrie 2020 (cu valori minime de -2,2% și maxime de 3,5%), dar cu 6,5% mai mic decât în februarie 2020 (al doilea cel mai bun nivel după cel din martie, când scăderea a fost de 0,6%). Cu alte cuvinte, dacă tarifele s-au modificat, în plus sau în minus, asta s-a realizat în proporții extrem de limitate.

În ceea ce privește costurile de producție pentru principalul client, ele au fost cu 0,01% mai mici decât în septembrie (cu valori minime de -0,2% și maxime +0,2%), dar cu 0,2% mai mari decât în februarie 2020. La această întrebare însă numărul de răspunsuri a fost mai mic, deoarece multe firme nu au posibilitatea de a calcula în timp real costurile.

Raportul dintre cifra de afaceri din transport, cu excepția celei realizate cu subcontractorii, și masa salarială a șoferilor a scăzut cu 0,9% față de septembrie (cu o minimă de -4,6% și o maximă de +2,8%) și cu 0,3% față de octombrie 2019 (între -5,3% și +4,7%), iar față de februarie 2020 a fost cu 0,8% mai mic, a treia valoare după cea din iunie (+3,1%) și cea din septembrie (de +0,1%).

Articole similare

Ad