Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Operatorii așteaptă ajutor financiar din partea statului

Companiile de transport persoane au ajuns la fundul sacului, din cauza lipsei acute de pasageri.

Chiar dacă nu mai sunt restricții efective de circulație în vigoare, teama a făcut ca oamenii să se limiteze strict la deplasările esențiale, care, de altfel, nici nu sunt prea multe. Elevii, care reprezintă principala categorie de călători la transportul regulat județean, fac școală online din noiembrie 2020 și până la reluarea cursurilor fizic nici nu vor reveni la bordul autobuzelor. Speranțele începerii școlii din semestrul al doilea sunt destul de mici, în contextul apariției noilor mutații ale virusului și în țara noastră. Pensionarii nu se mai duc la medic așa cum o făceau înainte de pandemie, iar accesul în multe spitale este oricum restricționat pe motiv de Covid.

În toată țara se funcționează la cote de avarie. Măsurile de ajutor oferite în 2020 de către Guvern agenților economici au fost epuizate, iar din ianuarie 2021 se activează – pentru cele mai multe firme – și ratele amânate anul trecut. Din păcate, aici se pare că nu se mai poate face nimic, deoarece Comisia Europeană a dispus limitarea perioadei maxime de amânare a ratelor la 9 luni cumulat pe o perioadă de doi ani, iar cei mai mulți transportatori de pasageri au avut deja ratele amânate în intervalul martie-decembrie 2020.

Reprezentanții operatorilor au solicitat Guvernului acordarea unui ajutor de stat după modelul aprobat pentru domeniul HoReCa, în valoare de 20% din pierderile cifrei de afaceri. Nu s-a primit însă niciun răspuns clar în acest sens, cu toate că situația este extrem de dificilă. Chiar dacă nu au fost oficial închiși, transportatorii sunt în pragul falimentului și mii de angajați riscă să rămână pe drumuri.

Nu este niciun dubiu că piața își va reveni la un moment dat. Locul liber lăsat de cei care nu vor mai reuși să își salveze afacerile va fi luat de alții, români sau străini. Din păcate, principala pierdere în tot acest iureș de statistici, de calcule – pe cine salvăm și pe cine sacrificăm – este capitalul uman și forța de muncă calificată.

Cerem autorităților sprijin financiar pentru operatorii privați de transport persoane, pentru a salva o industrie care are 100% capital autohton!

Articole similare

Ad