Dacă ați admirat vreodată o mașină, indiferent de model, pentru culoarea ei vie, strălucitoare, atunci probabil că nu știți că de fapt ați admirat o „mica“. Format din siliciu și oxigen care se îmbină sub forma unor roci, „mica“ este un mineral despre care cei mai mulți dintre noi nu am auzit niciodată, dar cu care intrăm în contact în fiecare zi. Laptopul de pe care eu scriu aceste rânduri, computerele și telefoanele de pe care dumneavoastră citiți aceste rânduri ori mașinile pe care toți le conducem. Ca fapt divers, producătorii au identificat nu mai puțin de 15.000 de componente la fiecare vehicul care conțin mica, inclusiv la bateriile litiu-ion pentru mașinile electrice, o industrie pe val în următoarele decenii. Asta pentru că mica are o groază de proprietăți care o fac valoroasă: conductivitatea termică și electrică scăzută, luciul ridicat, rezistența și reflectivitatea sunt doar câteva dintre ele. Ca orice mineral, mica se extrage din mină. Însă aici apare problema. Exploatarea minelor în căutare de mică implică folosirea pe scară largă a copiilor, foarte mulți sub 12 ani. Madagascar și India sunt printre țările care exploatează cel mai mult copiii în căutare de mică. Tonele de minereu sunt trimise apoi în China, unde sunt transformate în material, care la rândul său este inserat în diverse produse și componente vândute în toată lumea.
Ați făcut legătura cu supply chain-ul? Ei bine, acesta este doar un exemplu în care drepturile omului sunt încălcate în lanțul de aprovizionare. Vorbim de diverse industrii unde mediul înconjurător și omul, nu numai copiii, sunt exploatați.
Bun, ați putea spune, și care este noutatea? Ei bine, în curând cele mai mari corporații germane vor fi responsabile pentru asigurarea unui lanț de aprovizionare corect, fără să implice practici ilegale legate de mediu și drepturile omului. Este vorba de noua lege a supply chain-ului! Discuția trenează de mai mulți ani, iar companiile au implementat de foarte mult timp principii și ghiduri potrivit cărora se angajează să respecte aceste drepturi, numai că lucrurile stau bine pe hârtie și mai puțin în realitate. A relevat asta și un sondaj efectuat pe 3.000 de firme cu peste 500 de angajați. Doar 22% erau conforme cu Planul Național de Acțiune privind mediul de afaceri și drepturile omului. Ce-i drept, programul este unul voluntar, nu obligatoriu. Autoritățile și-au dat seama de acest lucru și au decis să elaboreze o lege care să oblige companiile să respecte lanțul de aprovizionare în acord cu principiile drepturilor omului și de mediu. Cu alte cuvinte, marii producători germani vor trebui să se asigure că fiecare componentă din lanțul lor de aprovizionare respectă legea. Numai Volkswagen are peste 40.000 de furnizori, deci ne putem închipui că va fi o operațiune extrem de costisitoare. Proiectele sunt încă discutate intern între cele trei ministere implicate, iar în curând conținutul proiectului de lege va fi prezentat Parlamentului. Din 2023 ar urma să intre în vigoare, așa că se face lobby intens în favoarea și împotriva sa. Dacă partea socio-sindicală dorește aprobarea unei astfel de inițiative, mediul de afaceri nu a întârziat să critice actul, avertizând asupra potențialului impact negativ asupra economiei Germaniei, mai ales acum, în plină pandemie de Covid-19. Alte voci susțin că o astfel de lege ar trebui implementată la nivelul Uniunii Europene, altfel doar companiile germane ar fi dezavantajate din punct de vedere concurențial. În aprilie anul trecut, comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders, s-a angajat să prezinte un proiect pentru o astfel de lege a supply chain-ului. Asta se va întâmpla în 2021, iar Comisia Europeană ar urma să vină cu o propunere legislativă. Reîntorcându-ne la cea mai puternică economie a Europei, amenzile nu au fost încă stabilite în proiect, dar vorbim de milioane de euro. Iar asta va crea un efect de domino care va ajunge inclusiv în România. Într-o lume din ce în ce mai volatilă, cu un ritm de dezvoltare pe repede înainte, în care tehnologia ocupă un procent din ce în ce mai mare, lanțurile de aprovizionare trebuie deci să acorde o mai mare atenție sustenabilității bazate pe un fundament corect, fără practici ilegale. Este însă oare pregătită industria să suporte toate aceste costuri?
