Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cotă de piață similară celei din 2019 și cerere în creștere la final de an pentru Renault Trucks

Vânzările Renault Trucks au scăzut până la 41.117 de vehicule grele facturate în 2020, cu 24% mai puține decât în 2019, dar compania și-a păstrat cota de piață din Europa și, mai mult decât atât, a înregistrat cu 12% mai multe comenzi decât în anul anterior, în special datorită creșterii cu 40% din ultimul trimestru, comparativ cu perioada similară din 2019. „Piața este dinamică, nevoie de transport există, cererea deja a început să crească pentru că economia merge iar bine și oamenii continuă să consume bunuri, dar nu cred că se vor recupera prea curând volumele pierdute în 2020“, declară președintele Bruno Blin.

Din cele 41.117 camioane, 19.019 au mers în Europa (în afară de Franța), 17.937 în Franța și 4.161 în restul lumii. Iar dacă le împărțim pe categorii de tonaj, au fost 26.246 medii și grele și 14.871 ușoare.

Pe piața europeană a utilitarelor de peste 6 t Renault Trucks a avut o cotă stabilă, de 8,5%, în condițiile în care cota a fost aceeași din 2019 la categoria camioanelor de peste 16 t, de 8,8%, și a crescut cu 0,3%, până la 6,6%, pe segmentul de 6-16 t.

În țara de origine, compania rămâne lider incontestabil, cu 28,3% din piața utilitarelor de peste 6 t, în creștere cu 0,6% față de 2019. Rezultate bune s-au înregistrat și în Europa de Est, în special în România (unde Renault Trucks are o organizație nouă, ceea ce îi permite să se concentreze mai mult asupra clienților săi), Bulgaria și Ungaria.

Numărul de vehicule facturate în afara Europei a crescut cu 16%, datorită revenirii puternice a pieței tradiționale din Algeria, creșterii importante a numărului de vehicule facturate în Turcia și rezoltatelor din Africa sub-sahariană, unde Renault Trucks propune o gamă dedicată de vehicule de ocazie, T X-Port și T X-64, transformate la Used Trucks Factory, dar și o ediție specială, Safety Edition, a gamei K.

Articole similare

Ad