Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Crizele din ultimul anaccentuează preferința pentru soluții dedicate situațiilor neprevăzute

TT Club, un furnizor independent de asigurări pentru transport de marfă și logistică, avertizează operatorii din domeniu în legătură cu efectele blocării recente a canalului Suez și însemnă la vigilență sporită.

Lanțurile globale de aprovizionare se confruntă oricum cu numeroase probleme aduse de pandemie, iar de curând au fost supuse unei noi provocări, prin blocarea Canalului Suez, o arteră pe unde se transportă 30% din containerele din lume. Acum Canalul funcționează din nou normal, dar 300 de nave au fost întârziate în tranzit și multe altele au fost redirecționate pe un traseu mai lung, pe la Capul Bunei Speranțe din Africa de Sud.

În aceste condiții, TT Club arată că, dincolo de întârzierea mărfurilor și de pierderile din lanțul de aprovizionare, va exista un impact și asupra celor ce se ocupă de descărcarea containerelor în porturile de destinație, dar și asupra celor ce fac transport last mile. Impactul imediat poate fi o lipsă de marfă, dar există și potențiale riscuri după ce aceasta ajunge în port: sosirea unei cantități atât de mari de bunuri, combinată cu cerințele din distribuția pe continent, va crea perturbări în porturi și terminale, sub forma acumulărilor de mărfuri. Și va continua criza de containere, mai ales pe rutele comerciale de la est la vest, din moment ce containerele încărcate sunt blocate și disponibilitatea containerelor goale este foarte redusă.

Nu trebuie neglijat nici riscul de furt de marfă din porturi și depozite, de aceea ar fi bine să se pună un accent mai mare pe securitatea acestora, deoarece riscurile pentru mărfurile care nu se află în mișcare este mai mare acum decât de obicei.

În Europa problemele sunt cu atât mai mari cu cât criza de șoferi continuă și în 2021, așa cum arată un sondaj recent al RU, deci vor fi dificultăți mari legate de livrarea mărfurilor importate și de preluarea celor pentru export pe alte continente. Iar cei care caută să sporească siguranța în timpul transportului rutier trebuie să țină cont de riscurile care apar și în acest domeniu, nu numai atunci când marfa staționează, riscuri subliniate recent într-un alt raport al TT Club.

TT Club amintește că în ultimii ani s-au făcut eforturi mari pentru creșterea eficienței operaționale a lanțului de aprovizionare prin reducerea, de exemplu, a numărului de furnizori și introducerea principiilor just-in-time pentru a scădea povara unor costuri nenecesare de inventariere. Dar experiența din ultimele 12 luni – pandemia, Brexit și recenta blocare a Canalului Suez – a pus sub semnul întrebării această strategie, deoarece, dacă reducerea costurilor se face în detrimentul rezilienței, nu este o politică bună. Iar viitorul ar putea aduce o preferință mai mare pentru soluții dedicate situaților neprevăzute, adică o filosofie just-in-case în loc de una just-in-time.

Articole similare

Ad