Acesta reprezintă o noutate importantă și pentru că are o autonomie de 150 km și performanțele sale se pot compara cu cele ale unui autotractor similar diesel. Autotractorul se poate încărca rapid în timpul încărcării bunurilor și se adaptează foarte bine la cerințele de transport din împrejurimile Rotterdam, iar autonomia încă nu foarte mare este un impediment ce poate fi depășit totuși prin mici ajustări ale proceselor logistice și ale modului de organizare a curselor.
Inițiativa folosirii camionului electric aparține Breytner și H.N. Post&Zonen și beneficiază de sprijinul programului pilot DKTI 2 al Ministerului Infrastructurii și Managementului Apelor, dar în acest proiect participa alte 14 entități publice și private, din diverse domenii, care colaborează și împărtășesc informații relevante, pentru ca realizarea proiectului să fie posibilă și folosirea camionului să fie optimă.
Acesta este utilizat pentru diverse tipuri de transport: de pavaje de la producătorul Struyk Verwo Infra pentru municipalitatea din Rotterdam, de distribuție la supermarket-uri pentru PLUS și de containere în portul Rotterdam.
Nu este primul camion electric care circulă în Olanda: în 2017 firma de transport Boonstra a început să folosească unul de 44 t, cu autonomie de 100 km, și de atunci mai mulți producători, printre care și DAF, au realizat astfel de vehicule, deși cu greutate totală mai mică. Însă modelul de 50 t reprezintă un pas înainte în folosirea camioanelor electrice, ceea ce demonstrează că pot fi transportate sustenabil cantități tot mai mari de bunuri.