Ultima întâlnire a Grupului de lucru organizat la Ministerul Finanţelor Publice (MFP) pe problematica impozitării diurnei, care a avut loc astăzi, 20 mai, a pus punctul pe „I” în ceea ce priveşte condiţiile în care se acordă indemnizaţia de delegare/detaşare şi cum trebuie aceasta încadrată.
În cele mai multe rapoarte de inspecţie fiscală încheiate de ANAF la firmele de transport, acestea din urmă sunt acuzate de faptul că îşi desfăşoară activitatea preponderent pe teritoriul altor state UE, fiind astfel „vinovate” de detaşare transnaţională şi, în consecinţă, diurnele sau indemnizaţiile acordate şoferilor lor reprezintă plata „mascată” a unor drepturi de natură salarială şi trebuie încadrate ca atare. Reprezentanţii ANAF şi MFP prezenţi în cadrul grupului de lucru au confirmat faptul că, într-adevăr, potrivit rapoartelor de control, inspectorii au decis că o parte din sumele acordate cu titlu de indemnizaţie nu sunt acordate în realitate cu acest scop, ci ca plată a salariului minim din statul respectiv. Cum nu se poate mai fals!
Legislaţia românească nu prevede explicit condiţiile în care o sumă pe care angajatorul o acordă cu un anumit scop – pe care el îl stabileşte – poate fi reîncadrată de către organul fiscal. Până la urmă, vorbim despre un drept legal de plată pentru un salariat – aşa cum a confirmat şi reprezentantul Ministerului Muncii prezent la grupul de lucru – pe care organul fiscal nu are dreptul să îl reîncadreze, atâta timp cât se acordă în condiţiile prevăzute de lege, iar valoarea salariul minim este respectată, aşa cum reiese şi din contractul individual de muncă.
Indemnizaţia de detaşare este stabilită de comun acord între compania de transport şi şofer, iar valoarea acesteia nu poate fi limitată, din considerentul că reprezintă un contract între părţi. Nu există o valoare minimă sau maximă pentru sectorul privat. Tot ce depăşeşte însă 2,5 x diurna/indemnizaţia acordată funcţionarilor publici se impozitează, tocmai pentru a nu lăsa loc la abuzuri.
Argumentul ANAF potrivit căruia diferenţele între cuantumurile indemnizaţiilor plătite şoferilor din cadrul aceleiaşi companii justifică tocmai faptul că acestea sunt acordate pe criterii de performanţă, ca salariu, nu se susţine şi nu poate fi explicat legal. Până la urmă, remuneraţia totală – compusă din salariu plus alte indemnizaţii – se negociază individual.
Din păcate, discuţiile s-au blocat în acest punct, reprezentanţii MFP şi ANAF refuzând să înţeleagă faptul că indemnizaţiile trebuie să poată fi plătite în continuare, sub aceeaşi formă, aşa cum se procedează şi în celelalte state est-europene concurente direct pe segmentul de transport internaţional cu firmele româneşti. Cel mai grav, ANAF nu înţelege că dacă acuză firmele de transport de faptul că îşi desfăşoară activitatea exclusiv în afara ţării, statul român nu mai poate avea pretenţia să încaseze taxe şi impozite de la acestea, în această situație firmele aflându-se într-o falsă detașarem așa cum definește Regulamentul 883/2004.