Prima licitație de trasee județene – desfășurată la Alba – pentru atribuirea noului program de transport, care ar urma să înceapă de la 1 ianuarie 2022, a confirmat cele mai pesimiste scenarii: mai mult de jumătate dintre trasee au rămas nelicitate (mai exact, 40 din 70). Consiliul județean Alba și-a acordat termen de analiză a ofertelor și anunțare a câștigătorilor până în octombrie, însă înainte de a împărți traseele pentru care s-au mai găsit operatori interesați ar trebui să găsească o soluție pentru toate satele și comunele care vor rămâne fără transport. Situația este similară în multe județe din țară, chiar dacă alte anunțuri concrete de licitație nu au fost deocamdată publicate oficial.
Legiuitorii nu au înțeles faptul că transportul județean nu mai este atractiv și că dacă până în urmă cu câțiva ani operatorii se luptau să câștige cursele și „jucau” după cum li se cânta, străduindu-se să se adapteze prompt la criterii de atribuire decise în al doisprezecelea ceas, lucrurile s-au schimbat. Acum operatorii ar trebui convinși să liciteze și sprijiniți să poată oferi transport în continuare, mai ales acolo unde nu sunt alte soluții de mobilitate.
Din păcate, Guvernul perseverează în a obliga privații să transporte elevii gratuit, în condițiile impuse de ei și amenințându-i cu suspendarea contractelor și a licențelor. În schimb, cărăușii ar urma să primească lunar, prin Ministerul Educației, o sumă de bani care nu acoperă însă nici pe departe cheltuielile de operare. Recenta OUG 50/2021 consfințește vechile tarife adoptate în urmă cu 5 ani prin HG 863/2016, respectiv plata a 30 de lei/lună pentru un traseu de 3 km, cu adăugarea a câte 3 lei/km/lună pentru distanțele între 3 și 50 km și respectiv a câte 1 leu/km/lună pentru ce depășește 50 km. Dovadă că toate eforturile de a sensibiliza specialiștii pe transport din Guvern și respectiv din ministerele cu competență pe acest act normativ au eșuat. Pentru că am demonstrat cu costurile pe masă că sumele minime necesare sunt duble față de ce s-a reglementat. Să vedem câți vor mai semna noile contracte de delegare a gestiunii după 1 ianuarie 2022 în aceste condiții.
Între timp, mulți operatori se reorientează: o parte spre convenții, iar cei mai mulți către transportul de marfă. De transportul de persoane – unde domnește haosul – se va alege praful. Vorba ceea: „Nu semeni, nu ai ce să culegi”.