Sub auspiciile pandemiei, piața de curierat a crescut cu 13,33% în 2020 și a depășit pentru prima dată pragul de 1,1 miliarde de euro. A fost un an în care jucătorii implicați în distribuția pe ultima milă au fost „forțați“ să investească în resursă umană, tehnologie, flotă și extinderea capacităților de livrare.
În ciuda problemelor de logistică și de personal cu care se confruntă, Poșta Română continuă să fie principalul jucător în domeniu. Compania deținută de statul român prin Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (93,52 %) și Fondul Proprietatea (6,48 %) a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 266 de milioane de euro, într-o ușoară scădere (1%) față de perioada similară din 2019. Eficientizarea business-ului de poștă și curierat a început mai amplu chiar în 2020, atunci când Poșta Română a demarat un amplu proces de modernizare prin investiții, o mare parte dintre acestea beneficiind de finanțare printr-un credit de 200 milioane lei, dar și din bugetul propriu sau prin intermediul fondurilor ne/rambursabile. Programul de dezvoltare este unul amplu și va dura până în 2025 potrivit oficialilor Poștei, însă la final ar urma să crească cota de piață a companiei.
Ca și în anii anteriori, pe locul al doilea în topul realizat de editorii Tranzit se menține cea mai mare companie privată de pe piață, FAN Courier Express, care înregistrează un plus de 25%, până la aproape 210 de milioane de euro, aproape dublu față de media pieței, raportat la un număr mediu de curieri de 3.330, în creștere cu 352 de persoane. De altfel, alături de Sameday, FAN Courier a făcut și cele mai multe angajări anul trecut. Cifra trebuie privită într-un context mai larg, acela al unor investiții totale de peste 15 milioane de euro, din care o treime, circa 5 milioane de euro, s-a îndreptat către digitalizare, o direcție în care FAN Courier investește de mai mulți ani și care anul trecut, pe fondul crizei provocate de pandemie, a fost accelerată.
Revenind la clasamentul realizat de editorii Tranzit, topul primelor trei companii este întregit de Cargus (n.r. – fosta Urgent Cargus) care a raportat un volum mediu anual mai mare cu 20% în 2020, pentru o cifră de afaceri de 102 de milioane de euro, în creștere cu 7% față de 2019. Unul dintre principalii factori de creștere a fost sectorul B2C, livrările pentru categorii precum modă, bricolaj, IT&C, jucării și cosmetice crescând semnificativ în portofoliul Cargus, cu unele creșteri depășind 100% în volume.
De departe însă, cea mai spectaculoasă creștere în topul principalelor firme de curierat din România o înregistrează Delivery Solutions, compania care operează marca Sameday Courier și parte a grupului eMAG, care urcă patru poziții până pe locul al patrulea și care, anul trecut, a realizat afaceri de 82,6 milioane de euro, în urcare cu 137%, de la 34,8 milioane de euro. Este pentru al șaselea an consecutiv când vânzările Sameday depășesc o creștere anuală de 80%, în 2019 aceasta fiind, spre exemplu, de 86%. Pentru a-și extinde capacitatea de livrare și sortare, anul trecut compania a anunțat investiții de peste 20 de milioane de euro în dezvoltarea direcțiilor strategice, printre acestea numărându-se și extinderea rețelei de lockere easybox.
Per ansamblu, primele 10 companii realizează împreună o cifră de afaceri de peste 985,5 milioane de euro, adică aproape 90% din piață.
O analiză detaliată a pieței de curierat veți putea citi în numărul de Septembrie al revistei LOGISTICA.