Organizația franceză a transportatorilor OTRE avertizează guvernul acestei țări în legătură cu riscurile economice pe care le aduce în transportul rutier de marfă creștere cu circa 28% a prețului carburanților (inclusiv gaz, și chiar și AdBlue-ul s-a scumpit de patru ori) de la început de an până acum. Iar federația FNTR se întreabă și ea cum vor putea firmele din domeniu să transfere costurile suplimentare către clienți.
Această creștere a costurilor anulează practic marjele de profit deja mici din transport și de aceea asociațiile patronale recomandă ca – în acest moment în care guvernul analizează posibilitatea de a oferi persoanelor fizice un voucher pentru energie sau o reducere a taxelor pe energie – să nu uite de transportatori și de alte sectoare economice afectate de scumpiri. În plus, beneficiarii serviciilor vor trebui să preia o parte din costurile în plus, altfel riscă să nu mai găsească suficienți transportatori și logisticieni capabili să răspundă cererii lor.
Cele două federații mai amintesc că, deși transportatorii beneficiază de un sistem prin care să transfere scumpirea carburantului spre clienți, este vorba mai mult de o prevedere contractuală, nu de una care se aplică automat.
O altă problemă a transportatorilor este acea că retururile pe gol nu intră în calculul costurilor transferate clienților, ci sunt suportate exclusiv de ei. Și, ca și în România, la aceste creșteri de costuri s-a adăugat de curând și scumpirea în mare măsură a asigurărilor.