Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii spanioli pregătesc o grevă națională pe 19-22 decembrie

Federația transportatorilor spanioli FENADISMER, împreună cu celelalte asociații care alcătuiesc Comitetul Național de Transport Rutier, sunt de acord să convoace o grevă națională în perioada 19-22 decembrie, în care să înceteze complet activitatea, din cauza situației economice grave prin care trec firmele din domeniu și a lipsei de răspuns din partea Guvernului. Desigur, greva va avea loc numai dacă executivul nu adoptă până atunci măsuri eficiente care să ajute transportatorii să depășească actuala criză.

Decizia a fost luată în urma unei întâlniri avute de asociații pe 10 noiembrie cu reprezentanți ai Ministerului de Transport, pentru a conveni asupra măsurilor ce trebuie luate pentru ca operatorii să facă față situației economice dificile provocate de creșterea continuă a prețului motorinei, care a ajuns la un plus de aproape 35% față de perioada similară din 2020, în condițiile în care până acum guvernul nu a anunțat nicio măsură de susținere a șoferilor-patroni și a firmelor de transport.

Printre revendicările pe care asociațiile spaniole le au încă de la începutul lui 2020 se numără interdicția ca șoferii să încarce/descarce mărfuri, neimplementarea Eurovinietei, aplicarea obligatorie a clauzei de combustibil, construirea de zone de odihnă pentru șoferii profesioniști. Faptul că guvernul nu a răspuns acestor cereri a adus la disperare firmele de transport din Spania, stare care s-a agravat în ultimul timp din cauza inflației și a creșterii costurilor, dar și a lipsei totale de deschidere din partea clienților în a prelua o parte din cheltuielile suplimentare.

Articole similare

Ad