La numai 40 km de Parma, pe circuitul de teste off-road de la Varano de Melegari – Off Road Park Monte Capuccio – IVECO a făcut un tur de forță cu întreaga sa gamă 4×4, de la Daily până la T-Way, proaspăt lansat la jumătatea acestui an. Evenimentul, derulat sub sloganul „Treat it Bad!“, a fost menit ca jurnaliștii de specialitate din întreaga Europă să se asigure că vehiculele fac față celor mai grele condiții de utilizare în șantier sau în afara lui. În afară de accentul pus pe dezvoltarea unei serii de tehnologii care să asigure tranziția către zero emisii deja din 2040, folosind numai combustibil verde, anul acesta atenția IVECO s-a concentrat asupra gamei de construcții.
Evenimentul „Treat it bad!“ a prilejuit descoperirea, cel puțin pentru unii, sau redescoperirea pentru cei mai familiarizați cu familia X-Way, a întregii game de autocamioane grele de la IVECO, inclusiv a celui mai nou membru al familie, noul T-Way, succesorul celebrului Trakker. Dar asta nu a fost tot, deoarece producătorul a adus și celelalte două segmente – Light și Medium – reprezentate cu succes de Daily 4×4, respectiv Eurocargo. Evenimentul de cunoaștere a gamei off-road a avut loc în parcul Monte Capuccio, recunoscut în Italia, și nu numai, pentru senzațiile de adrenalină pe care le oferă temerarilor care vin aici să testeze tot felul de vehicule 4×4, inclusiv motociclete enduro. Ironia face că, deși poziționat într-un loc muntos splendid, care include un lac și o carieră de piatră, nu prea ai timp să te bucuri de acest colț minunat de natură, întrucât doar puține sunt momentele în care efectiv nu ai treabă și lași vehiculul să facă toată munca… în rest traseul este unul extrem de solicitant, cu foarte multe rampe și pante abrupte, în care retarderul și frâna sunt folosite la greu, cu zone noroioase și pline de pietre și bolovani. Testul a avut loc la finalul lui octombrie, iar traseul a fost special ales de IVECO pentru a scoate în evidență cu adevărat capabilitățile vehiculelor în condiții dificile, o ofertă complet reînnoită prin intermediul căreia constructorul italian își consolidează poziția de jucător cheie în construcții și aplicații grele.
Digitalizare la cote maxime
Până să ajungem să ne urcăm în camioanele și camionetele puse la dispoziție de organizatori, am aflat că noua ofertă de vehicule off-road integrează serviciile digitale IVECO ON, menite să îmbunătățească timpul de funcționare, eficiența și productivitatea, reducând în același timp costul total de proprietate. Compania s-a concentrat asupra îmbunătățirii timpului de funcționare a camionului prin reducerea procentului de opriri forțate. Monitorizarea are loc de la distanță, prin intermediul Turnului de Control, care permite ca specialiștii IVECO să intervină pentru a actualiza inclusiv calculatorul de bord sau a schimba diverși parametri, cum ar fi limitatorul de viteză. Iar prin intermediul diagnozei predictive se poate calcula viața reziduală a părților componente. Prin Connectivity Box, managerii de flotă au acces la portalul IVECO ON, de unde pot extrage date importante care-i ajută să crească eficiența. Spre exemplu, raportul despre conducerea în siguranță, în cazul gamei Heavy, include o analiză efectuată de un specialist al companiei pe baza rezultatelor din acest raport, care va contacta trimestrial managerul de flotă pentru a consilia șoferii despre cum pot îmbunătăți siguranța la volan.
Iar prin IVECO Easy Way App șoferii pot accesa de pe telefon o mulțime de funcții – geamurile cabinei, sistemul de infotainment, iluminatul, aerul condiționat, căldura în staționare sau închiderea centralizată – și serviciile de asistență rutieră sau asistență de la distanță.
Anul acesta, odată cu update-ul oferit noii game de motorizări pentru S-Way, Iveco a revoluționat felul în care șoferul poate interacționa cu camionul prin lansarea companionul vocal Driver Pal, în parteneriat cu Amazon Web Services. Așa cum ni s-a explicat, Driver Pal este compus din două părți: sistemul de interacțiune cu funcția de activare vocală oferit de Amazon Alexa, foarte intuitiv și prietenos pentru șofer, și personalizarea acestuia prin programele My IVECO și MyCommunitiy, prin care șoferul poate să interacționeze atât cu camionul, cât și cu comunitatea șoferilor prin intermediul comenzilor vocale. Driver Pal permite astfel accesul la serviciile digitale IVECO On prin intermediul comenzilor vocale. Atenție însă, pentru ca șoferul să se poată bucura de toate aceste noutăți digitale, vehiculul echipat cu microfonul inteligent Alexa trebuie înscris în portal.
Oficialii companiei au prezentat programele My IVECO și MyCommunity ca fiind unice în industrie, dezvoltate în colaborare cu Amazon Web Services și cu echipa Alexa Auto. Cu prima opțiune, șoferii pot să afle de la Alexa diverse informații despre cursa pe care urmează să o facă, spre exemplu, pot căuta locuri de parcare disponibile pe baza orelor rămase de condus conform informațiilor citite de Alexa din tahograf. My IVECO le permite, de asemenea, șoferilor să afle informații despre starea tehnică a vehiculului înainte de pornirea în cursă și despre mentenanța principalelor piese, cum ar fi bateriile, filtrele, plăcuțele de frână, ambreiajul sau anvelopele. Dacă se confruntă cu o problemă tehnică, pot solicita ajutorul Control Room și, dacă este necesar, pot activa serviciul de Asistență Non-Stop și pot accesa Serviciul de Asistență de la Distanță și de actualizări Over-The-Air. La fel, prin activarea serviciului IVECO Top Care, cel mai apropiat atelier service IVECO va fi alertat în caz de defecțiune sau accident, pentru a se găsi rapid o soluție. Limba nu este o barieră, depindem de Alexa, dar inginerii Amazon lucrează intens și vor extinde serviciul în mai multe limbi europene. Momentan, MyCommunity traduce din și în engleză, germană, franceză, italiană și spaniolă. Compania estimează că mare parte dintre clienți vor alege instalarea funcției Driver Pal, care va fi integrată în pachete personalizate de dotări opționale, în funcție de specificul activității fiecăruia.
Daily 4×4, micul camion off-road
Primul vehicul încercat a fost un Daily de 7 t, echipat cu benă cu basculare pe trei părți. Echipat cu motorul heavy duty FIC de 3 l și 180 CP cuplat la transmisia automată HI-MATIC cu raport dublu de transfer, ce a oferit 16 trepte pentru mers înainte și două pentru marșarier, noul Daily 4×4 a făcut față cu succes rampelor solicitante pline de bolovani și diverselor drumuri încrucișate grație unghiului de atac înalt, de 38O, și unghiului de degajare de 33O. Vehiculul a fost echipat cu trei diferențiale blocabile, față/spate și centru, pe parcursul traseului fiind folosit doar diferențialul central, totul cuplat la gama de viteze Low, având activat și butonul ergonomic de pe planșa de bord. De remarcat faptul că ambele scaune, al șoferului și al pasagerului, aveau suspensie pneumatică, ceea ce a atenuat din zdruncinăturile provocate de dificilul traseu. Echipat cu un șasiu specific autovehiculelor off-road, o bară de protecție față din oțel din trei piese și faruri adiționale LED, Daily 4×4 mi s-a părut ca un vehicul de luptă. Am fost încărcați cu saci cu nisip în greutate de 4.122 kg, însă aceasta nu a fost o problemă datorită capacității de încărcare a șasiului, de până la 5.000 kg pe puntea spate. În privința modelului, datorită conceptului de șasiu body-on-frame, suprafeței plane a ramei șasiului și multiplelor perforații destinate fixării caroseriei, Daily 4×4 oferă posibilități nelimitate de carosare. Sunt disponibile 6 modele de prize de putere, programabile printr-un modul dedicat ECU. Evenimentul a inclus și un Daily 4×4 în varianta furgon, care oferă volume mari de transport cuprinse între 9 și 18 m3 pentru modelele cu roți simple, și între 16 și 18 m3 pentru modelele cu roți duble.
Natura off-road a gamei Eurocargo
Vehiculele din gama medie sunt utilizate în principal pentru activități de distribuție urbană și servicii municipale, însă IVECO a dotat noul Eurocargo și cu o variantă grea cu tracțiune permanentă pe toate roțile camionetei cu MTMA de 11,5 și 15 t și ampatamente cuprinse între 3.240 și 4.150 mm. Disponibil cu o cabină de zi sau o cabină de dormit, Eurocargo 4×4 vine în standard cu un cârlig frontal pentru tractare și o protecție specială off-road formată din amortizoare pentru uz intens, grilaje de protecție pentru faruri, scut pentru radiator și trepte de acces retractabile. Modelul testat pe traseul de la Monte Capuccio a fost versiunea de 15 t cu ampatament scurt – 3.690 mm – în variantă de cabină de zi „MLC“, echipat cu benă basculabilă Meiller-Kipper. Traseul a presupus foarte multe viraje și rampe, pe un teren extrem de denivelat, cu multe gropi, ceea ce a testat din plin suspensia cu arcuri lamelare, atât pe axa față, cât și pe axa spate cu dublă reducție, mai ales că noi eram încărcați cu 24 t. Ce-i drept, spre deosebire de modelele mai mari și mai grele în care ne-am urcat, l-am simțit pe cel de gamă medie preluând mai mult din denivelările traseului datorită faptului că este mai ușor și are o gardă la sol mai mică decât gama grea. Însă ADN-ul off-road, spre exemplu cu un unghi de viraj între 40O și 48O, în funcție de anvelope, sau unghiul de atac de 51O, a asigurat o manevrabilitate impresionantă în cariera de piatră. Bineînțeles, un aport important îl are motorul Tector 7 cu 280 CP, cât a fost pe varianta testată, în combinație cu cutia automată ZF cu 6 trepte cu convertor de cuplu, reductor cu două viteze, ce asigură tracțiunea prin intermediul diferențialului cu trei variante de blocare ce sunt activate de șofer la nevoie pentru a garanta tracțiunea în condiții de aderență redusă. Am avut doar o zonă mai noroioasă, însă Eurocargo 4×4 a făcut față cu brio cu diferențialul inter-roți blocat.
X-Way și T-Way întregesc plaja de clienți pentru aplicații grele
În privința gamei de camioane grele, constructorul italian a prezentat noile X-Way și T-Way, care formează o gamă foarte extinsă pentru fiecare segment de clienți. X-Way nu reprezintă chiar o noutate, însă Iveco îl numește „hibridul perfect, destinat atât pentru teren, on-road, cât și off-road. Beneficiind de succesul precursorului Trakker, IVECO a lansat camionul ușor pentru construcții și servicii urbane X-Way, care combină șasiul și performanțele off-road ale Trakker cu o sarcină utilă mare, un consum eficient și rezultate foarte bune pe șosea. Modelul este genul de camion de asfalt cu care intri în șantier fără prea mari bătăi de cap și care te ajută să îți faci treaba. În cadrul testului am avut la dispoziție un 8×4 cu benă basculabilă Meiler și macara Palfinger, cu motor Cursor 11 de 480 CP, iar pentru demonstrațiile și explicațiile statice a mai fost disponibil un autoșasiu 4×2, echipat cu Hi-Traction.
Tehnologia HI-SCR cu care sunt dotate propulsoarele Cursor, fără EGR și regenerare forțată, reduce semnificativ emisiile, îmbunătățește eficiența carburantului și reduce costurile de mentenanță. Soluția este destinată în primul rând pentru transportul de materiale de construcții până în șantiere, multe fiind situate în zone urbane, unde sistemele EGR sunt afectate de producția de particule de carbon. Absența EGR aduce, de asemenea, beneficii în ceea ce privește sarcina utilă mai mare, eliminând o greutate inutilă. Printre altele, versatilitatea lui X-Way este dată de numeroase cu două sau patru axe, cele trei tipuri de setări pretabile tipului de lucrări ce trebuie efectuate și funcțiile de mobilitate înaltă, care includ modul Rocking și Off-Road, alături de mai sus amintitul sistem hidrostatic de tracțiune Hi-Traction ce oferă un plus de aderență pe axa față, îmbunătățind stabilitatea vehiculului și siguranța la volan atunci când se merge pe teren accidentat. X-Way are și cea mai bună sarcină utilă din segment, lucru extrem de util pentru transportul de beton, unde fiecare kilogram care poate fi transportat în plus contează. Mixerul de beton Super Loader este cel mai ușor de acest fel din industrie. Eficiența înaltă a consumului de combustibil este asigurată prin intermediul unui nou motor Cursor de 9 și 11 l, Euro 6 Step E, cu raport crescut de combustie, printr-o cutie automatizată de viteze HI-TRONICS, care și-a dovedit deja calitățile, și printr-o serie de funcțiuni avansate, cum ar fi Eco-Switch și Eco-Roll, oprirea motorului la ralanti, sistem de monitorizare a presiunii în pneuri și sistem predictiv Hi-Cruise GPS. Designul camionului este concentrat pe confortul și siguranța șoferului, cu o cabină spațioasă care îndeplinește standardele de siguranță R29.03, organizare ergonomică, EBS+BAS, ESP, LDWS, Hill Holder și funcții avansate de conectivitate.
Aflat pentru prima oră la bordul noului T-Way, un vehicul perfect pentru a fi folosit la munca brută cum este cea într-un șantier, mi-am exprimat entuziasmul la abordarea unor rampe sau pante cu unghiuri foarte mari, cu retarderul și pedala de frână manevrate cu atenție. Modelul se remarcă prin robustețe și rigiditate torsională, datorită unui șasiu din oțel cu cadru de 10 mm grosime, cu un prag de îndoire de 177 kNm. Cu șasiu rigid de oțel de 10 mm grosime, T-Way a fost proiectat pentru aplicații în condiții extrem de grele, fiind moștenitorul de drept al legendarului Trakker. Proaspăt prezentat în paginile revistei noastre printr-un amplu test realizat într-o carieră de nisip de lângă București, noul T-Way ne-a încântat și în Italia într-o versiune cu benă basculabilă Cantoni, un vehicul cu benă basculabilă Gervasi, dar și printr-un autoșasiu 8×4 destinat demonstrațiilor și explicațiilor statice. Motricitatea și performanța au fost îmbunătățite grație punții spate cu suspensie mecanică și reducție în butucul roții, dotare standard. Noua suspensie a tandemului spate optimizează greutatea proprie a vehiculului și îmbunătățește performanța off-road, balansul cabinei din cauza șleaurilor de pe traseu fiind mult atenuat. În plus, garda la sol mai mare a permis un unghi de degajare mai bun.
Vârful de putere a fost dat însă de configurația cu motor Cursor 13 de 510 CP cu un cuplu maxim de 2.300 Nm atins între 1.000 și 1.525 rpm. De asemenea, modelul de test a fost configurat cu transmisie manuală ZF cu 16 trepte, însă este disponibilă și varianta automată Hi-Tronix cu 12 sau 16 trepte, ce include și funcțiile speciale pentru varianta de drum greu, Rocking Mode, Hill Holder și Creep Mode.
IVECO România estimează că 2021 se va încheia cu 120-130 de camioane de construcții vândute din toate modelele și configurațiile, iar ponderea vehiculelor specializate în general va crește în anii următori.