Problema încălzirii globale a devenit atât de presantă, încât reducerea poluării este vitală. Nimeni nu neagă acest lucru. Ochii întregii lumi sunt ațintiți asupra transportului rutier (printre altele), care trece în acești ani prin cea mai mare transformare de la inventarea automobilului și până acum: electrificarea în masă. Desigur, primul și cel mai la îndemână este transportul public urban, iar țările dezvoltate sunt campioane la înlocuirea flotelor de autobuze diesel cu vehicule electrice, doborând recorduri peste recorduri privind reducerea emisiilor poluante.
În calitate de membru al Uniunii Europene, România beneficiază de finanțare masivă pentru achiziționarea de vehicule ecologice noi, reușind astfel înnoirea unui parc auto (în mare parte) vechi și ineficient din punct de vedere operațional. Și un lucru este cert: municipalitățile de la noi nu ar fi avut niciodată banii necesari pentru investiții în autobuze. Dovadă sunt anii de dinaintea accesării liniilor de finanțare europeană.
În febra cumpărării de autobuze electrice pe bani europeni, prea puțini beneficiari își pun însă problema ce vor face peste 5-6 ani, atunci când bateriile își vor atinge limita optimă de funcționare. Cum prețul bateriilor este de aproximativ o treime din costul total al vehiculelor, înlocuirea a 40-50 de baterii concomitent nu va fi o cheltuială de neglijat, ci dimpotrivă. Deocamdată, nicio flotă de autobuze electrice din țară nu și-a atins limita de eficiență în ceea ce privește bateriile, însă subiectul nu trebuie ocolit. Contractele de mentenanță și service care vin în completarea celor principale de achiziție nu fac referire la înlocuirea acumulatorilor și probabil că acest lucru este greu de calculat acum. Dar cine își va asuma preluarea acumulatorilor vechi? Care vor fi perspectivele de adaptare a vechilor pachete de baterii la o a doua durată de viață, ca depozite staționare de energie?
Plus că se pune problema disponibilității unui număr atât de mare de acumulatori, și nu doar pentru piața românească. Faptul că materiile prime folosite în producția bateriilor nu se găsesc în Europa și nu vom avea niciodată independență din acest punct de vedere reprezintă o altă problemă, întrucât țările industrializate de pe Bătrânul Continent rămân la mâna deținătorilor resurselor de bază. Dar este o decizie asumată.
În goana după reducerea emisiilor într-un timp relativ scurt, Uniunea Europeană pompează bani grei în electrificarea transportului. Producția de autobuze electrice merge la foc continuu, fără a se discuta prea mult despre sursa energiei electrice (ardere de combustibili fosili sau surse „verzi” – apă, soare și vânt). Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că mare parte din energie provine din arderea combustibililor fosili, ceea ce nu rezolvă practic problema poluării, ci doar mută focarul din interiorul orașelor la exterior. Trebuia însă început de undeva, în speranța că se vor găsi soluții pe parcurs și pentru creșterea cantității de energie „verde”.
Rămân la opinia că pentru România, înlocuirea integral a flotelor de autobuze vechi și foarte vechi cu modele diesel Euro 6 noi ar fi fost o variantă mai bună decât achiziția a câteva zeci de autobuze electrice și menținerea în exploatare a unui parc consistent de vehicule poluante. Dar, dacă pentru electrice primim bani, sunt foarte bune și acestea.
În altă ordine de idei, va fi interesant de făcut o proiecție privind costurile de operare ale autobuzelor electrice în noile condiții de piață energetică concurențială, unde prețurile au sărit în aer.
