Marvicon ajusta în general tarifele de transport în funcție de prețul combustibilului o dată la trei luni, dar la finalul primei decade din martie firma și-a informat clienții că, dacă motorina va continua să se scumpească, nu va mai putea menține valorile de până atunci, negociate la final de decembrie, și care aduceau o creștere de 3-5%, în funcție de client, față de cele anterioare. În martie-aprilie urma să aibă loc o nouă ajustare, deoarece salariile șoferilor au crescut în februarie, dar din cauza scumpirii repetate a motorinei aceasta s-a făcut mai devreme. „Doi clienți au fost de acord imediat“, declară Ilie Ilea, directorul general al companiei, „alții au răspuns pozitiv și urmează să discutăm prețul final, iar pentru cei care nu vor accepta nu mai putem lucra“.
Spre deosebire de alți manager de transport, care au putut actualiza tarifele cu clienții străini, dar nu și cu cei din România, Ilie Ilea nu crede că se va confrunta cu această problemă, deoarece deja se simte pe piață o lipsă de capacitate. „Și, dacă nu are cine mai face cursele clienților, nu le vom face nici noi.“ Marvicon are în țara noastră 170 de camioane, din care 130 cu containere și restul cu prelate, iar Ilie Ilea apreciază că în transportul containerizat clienții sunt mai ușor de convins să actualizeze tarifele, deoarece, dacă nu livrează la timp, fie au costuri foarte mari de depozitare în terminale, fie riscă să piardă vaporul și să mai găsească unul mult mai târziu. Firma așteaptă să i se livreze 20 de camioane noi și nu va restitui decât 11 conform contractului de buy back.
Marvicon face parte din Grupul Jost, care a trimis, la rândul său, notificări tuturor clienților. Iar dacă motorina va continua să se scumpească se va solicita indexarea tarifelor săptămânal sau lunar ori se va discuta pentru fiecare cursă în parte, chiar dacă acele curse sunt pe bază de contract cu preț deja stabilit. „E o situație nouă, nu am mai întâlnit niciodată așa ceva. Dar clienții știu deja cum stau lucrurile și sunt deschiși la negocieri.“ În ceea ce privește estimările legate de perioada imediat următoare, „ne dorim ca, până se stabilizează situația, să fim măcar pe linia de plutire, nu ne mai gândim foarte mult la profit. Ianuarie a fost o lună bună pentru companie și ca cifră de faceri și ca profit, și în februarie a fost destul de bine, deoarece unii clienți au crescut volumele față de 2021.“