Asociația poloneză de transport și logistică TLP a analizat clarificările pe care le-a adus Comisia Europeană, la începutul lui iunie, pe tema întoarcerii obligatorii a vehiculelor la baza companiei, și consideră că opinia CE potrivit căreia semiremorcile/remorcile fac obiectul acestor norme constituie un abuz grav. De aceea reprezentanții TLP i-au scris directorului general al Direcției Generale Mobilitate și Transport (DG MOVE) a Comisiei și directorului general al Direcției Generale Politici Climatice a Comisiei (DG CLIMA).
Potrivit TLP, obligativitatea de aduce camioanele în țara de înmatriculare după cel mult opt săptămâni este imposibil de pus în practică în activitatea de zi cu zi și are și un impact negativ extrem de puternic asupra climei și mediului în întreaga Comunitate.
În plus, TLP atrage atenția asupra faptului că societățile de transport nu sunt obligate să raporteze autorităților care eliberează licența comunitară semiremorcile pe care le utilizează, ci fac asta numai pentru autovehicule. În aceste condiții, cum ar fi pusă în aplicare, documentată și controlată obligația de returnare a semiremorcilor? Mai mult, semiremorcile/remorcile sunt foarte des închiriate sau împrumutate altor companii, nu neapărat companiilor de transport, care își desfășoară adesea activitățile în alte țări. Urmând această cale, în conformitate cu orientările CE, numai transportatorii rutieri care dețin o licență comunitară ar fi supuși obligației de a aduce semiremorci/remorci la bază cel târziu după opt 8 săptămâni. Dar pe lângă transportatori există și expeditori și operatori logistici mari care nu au propriile autovehicule, dar au mii de semiremorci utilizate de transportatorii colaboratori. Aceste companii nu au licență comunitară, astfel încât, în conformitate cu CE, reglementările privind returnarea semiremorcilor/remorcilor nu li s-ar aplica, ceea ce creează o situație discriminatorie față de companiile de transport autorizate.
În opinia TLP, CE pare să uite că la începutul lui 2021 a primit rezultatele studiului pe care l-a comandat și care prezintă efectele negative ale revenirii mai dese a vehiculelor în țara de înmatriculare – iar acest studiu nici nu se referă la semiremorci, deci efectele întoarcerii întregului ansamblu acasă ar fi și mai mari.
TLP amintește că a avertizat din timp, din 2017, când a apărut prima versiune a dispozițiilor Pachetului Mobilitate, în legătură cu toate aceste aspecte, subliniind mereu de atunci încoace că regulamentele propuse sunt extrem de complicate, adesea imprecise și, în multe cazuri, chiar imposibil de aplicat, dar și că vor fi inevitabile problemele legate de interpretarea lor.
Totuși, reprezentanții asociației speră că de data aceasta apelul va fi audiat și CE se va răzgândi, modificându-și orientările și ștergând din acestea prevederile privind returnarea obligatorie a semiremorcilor/remorcilor la baza companiei.