După câteva luni de criză a containerelor și microcipurilor, Europa a vorbit insistent de nevoia de a produce componente cât mai aproape de casă. S-a discutat mult, iar după doi ani au început să curgă și banii: producătorii auto au făcut alianțe și au investit în fabrici de componente.
Din 2020 vorbim de „near-shoring”, cu speranța că acum este șansa României de a atrage capital străin și de a juca un rol important în diverse industrii, cu beneficii extrem de importante pentru industria logistică și de transport. Producătorii europeni consacrați au ales, însă, să facă extinderi sau investiții noi în celelalte țări central și est-europene, cu precădere în Polonia și Ungaria. Chiar și Serbia a devenit foarte atractivă pentru industria auto. România, din păcate, a rămas mult în urmă în ceea ce privește investițiile în capacități de producție, în ciuda eforturilor făcute de autoritățile locale din vestul țării. Și asta pentru că nu e de ajuns să ai parcuri industriale, ieșire la mare și la Dunăre și o populație încă numeroasă. Facilitățile fiscale pe care le acordă autoritățile locale nu se pot ridica la nivelul promisiunilor unui guvern.
Și așa se face că ne uităm cu invidie peste gard la unguri, care au atras în ultimii ani investiții record nu numai în Europa Centrală și de Est, ci chiar la nivel mondial. După anunțarea extinderii investiției Samsung cu 1,2 miliarde de euro pentru construcția de la zero a unei fabrici de baterii pentru vehicule electrice, Budapesta a uimit cu investiția Contemporary Amperex Technology Ltd (CATL), cel mai mare producător chinez de baterii pentru vehicule electrice, care va veni cu nu mai puțin de 7,34 de miliarde de euro în construcția, în Ungaria, a celei mai mari fabrici de baterii din Europa.
Astfel, înainte ca producătorii europeni de autovehicule să-și rodeze propriile fabrici de baterii, chinezii deja anunță că debarcă în Europa, pentru a ține industria europeană captivă în continuare în privința aprovizionării cu componente vitale pentru a trece la „marea decarbonizare”, anunțată de câțiva ani, și la care nu vrea să renunțe indiferent de prețul pe care va trebui să îl plătească pentru această decizie istorică.
Investiția chineză record nu vine întâmplător în Ungaria, care s-a declarat de mulți ani partenerul Chinei în Europa, prin care produsele chinezești pot intra mult mai facil în zonă.
Ungaria construiește legături de cale ferată cu Serbia și Italia (unele cu finanțare chineză) pentru a facilita legăturile de transport cu China, care deține în Ungaria și o importantă infrastructură logistică.
Cu toate amenințările celorlalte partide politice și ale primarului Budapestei, Ungaria lucrează la construcția unei Universități private chinezești – Universitatea Fudan – care presupune o investiție de 1,5 miliarde de euro, din care 1,3 miliarde sunt acoperite de un împrumut de la statul chinez. Lucrările de construcții ar urma să fie realizate de o firmă chinezească și se vor folosi muncitori chinezi, cum probabil se va întâmpla și în unele fabrici auto deschise de producători chinezi în Ungaria. Cel mai nou este NIO, un producător de vehicule electrice, care a anunțat că se va extinde în Ungaria. Și Lenovo a inaugurat în iunie o fabrică europeană în Ungaria, astfel că legăturile de afaceri dintre cele două țări depășesc cu mult ceea ce face România cu orice țară non-europeană.
Pe de altă parte, România nu ar avea curajul să închidă gura Comisiei Europene când acordă ajutoare de stat în valoare de sute de milioane de euro unor producători din afara UE.
Și uite așa se face că Ungaria are multe investiții noi în fabrici deschise cumva aproape de granița cu România pentru a folosi forță de muncă românească, în timp ce politicienii noștri se gândesc să ofere câteva mii de euro ca ajutor de stat pentru a atrage înapoi cetățenii români plecați să lucreze peste hotare.
România nu e Ungaria și nici nu îi invidiem pe unguri că au un prim-ministru care îndatorează țara periculos în favoarea Chinei, dar constatăm încă o data că încă o oportunitate se duce, la fel cum e pe cale să se ducă și posibilitatea de a tranzita mai multe mărfuri ucrainene prin Constanța, pentru că avem politicieni care preferă să se îndatoreze pentru a plăti milioane de vaccinuri pe care le aruncă sau pentru a plăti orice, inclusiv energie, la prețuri supraevaluate, mai degrabă decât să acorde ajutoare de stat celor care ar putea ajuta la o minimă reconstrucție economică.
