Studiul realizat de Comitetul Național Rutier (CNR) din Franța referitor la perspective economice și costuri de transport arată că, pe fondul scumpirii combustibilului și pe alocuri penuriei de carburant, costul transportului rutier de mărfuri pe distanțe lungi a fost cu circa 17% mai mare decât în 2021 pentru ansamblurile articulate diesel (și cu 47% mai mare pentru cele pe CNG și LNG) și costul transportului școlar a fost cu 7% mai mare decât în 2021. Deoarece față de al treilea trimestru al anului trecut motorina costă cu 46% mai mult, iar celelalte costuri, în total, cu 6% mai mult. În martie 2022, indicele CNR referitor la prețul motorinei a înregistrat cea mai puternică creștere lunară din decembrie 2000 încoace, de 23% față de luna anterioară, în condițiile în care ultima cea mai mare creștere lunară a fost în februarie 2015, de 8,4%.
Întreținerea vehiculelor (indicator ce include întreținere și reparații, anvelope și AdBlue) s-a scumpit cu 7,8% față de anul trecut, în condițiile în care întreținerea este cu 6,7% mai scumpă, pneurile, cu 3,2%, iar AdBlue, cu 67,7%. Fără AdBlue, creșterea costurilor de întreținere ar fi de 5,6% între august 2021 și august 2022.
Taxele de autostradă din clasa 4 au fost majorate cu +2% la 1 februarie 2022, iar taxa/axă din Franța a rămas neschimbată față de 2021.
Costul cu șoferii (salarii+taxe) au crescut cu +7,5% în ultimul an, deoarece remunerația minimă din contracte a crescut cu 5% de la 1 februarie 2022 și cu 1% de la 1 mai, indemnizațiile de călătorie cu 3%, iar contribuția angajatorului, cu 0,45%.
Prețurile camioanelor, inclusiv finanțarea, sunt cu 11% mai mari decât în trimestrul al treilea din 2021, iar rata de înnoire a autotractoarelor a fost în Franța de 16% în ultimul an.
Asigurările costă și ele cu 2,2% mai mult începând din ianuarie 2022, iar costurile administrative sunt cu 7% mai mari, ca urmare a creșterii costurilor cu personalul administrativ (cu 7,5%) și a costurilor cu sediul și serviciile (cu 5%).
În ceea ce privește volumele transportatorilor francezi de mărfuri, în tone-km, în primul trimestru din 2022 ele au scăzut cu 5,6%, dar în trimestrul al doilea a avut loc o redresare, iar după trei trimestre din 2022 continuă să fie peste nivelul de dinainte de criza Covid-19. Trimestrul al patrulea însă începe cu o penurie de combustibil care perturbă activitatea firmelor din domeniu.