În contextul efervescenţei de pe piaţa industrială, cu peste 500.000 m2 de spaţii noi livrate în primele 9 luni ale anului şi volume totale tranzacţionate care au depăşit 950.000 m2, se constată o uşoară creştere a nivelului chiriilor, mai ales pentru spaţiile nou-livrate, cu 7-9% comparativ cu anul trecut. Nu doar creşterea preţului materialelor de construcţii a influenţat tariful chiriilor, ci şi impredictibilitatea costului utilităţilor, ceea ce a generat un cost total al închirierii uşor crescut. Nivelul ridicat al cererii, dar şi ritmul susţinut al livrărilor de spaţii noi, vor stabiliza însă chiriile, sunt de părere specialiştii din real-estate.
În plus, la majoritatea închirierilor se acordă acel bonus acordat chiriaşilor, în funcţie de suprafaţa solicitată şi de durata contractuală: o lună de chirie gratuită, timp acordat pentru amenajare, dotări suplimentare faţă de standard, înălţime mare pentru cei care depozitează pe înălţime, iluminare LED, costuri de relocare suportate de proprietar, posibilitatea de a închiria unităţi mai mici, modulare, care pot fi extinse cu uşurinţă. Toate acestea se traduc în beneficii pentru chiriaşi, care îi determină să semneze contracte ferme pe perioade mai lungi, costurile totale fiind astfel diminuate. Nivelul de pornire al chiriilor se situează între 3,7-4 euro/m2/lună şi 4-4,5 euro/m2/lună, în funcţie de proiect, poziţie şi suprafaţa cerută. Utilităţile au un impact important în costul depozitelor, în condiţiile în care înainte nivelul mediu era de 30 cenţi/m2, iar acum pot depăşi 1 euro/m2/lună sau poate fi şi de două-trei ori mai mult pentru spaţii de producţie sau temperatură controlată.