Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Sindicatul șoferilor de camion din Franța cere măriri de salarii

Sindicatul Șoferilor Profesioniști din Franța a transmis un comunicat de presă în care reclamă nivelul salariilor pentru șoferii de transport marfă. În 2022, cele trei majorări salariale succesive (5% în februarie, 1% în mai și 6% în decembrie) au fost influențate exclusiv de creșterea salariului minim. „Unele sindicate au susținut că angajații au obținut o creștere salarială de 12% în 2022. Evident, aceasta este o minciună, pentru că, prin repartizarea creșterilor la nivelul întregului an, abia vorbim de +4,5%, în timp ce inflația a crescut cu 5,9% (energie +20%, alimente +15%)”,  declarat Patrice Clos, secretarul general al sindicatului FO Transporturi.

Potrivit sindicatului șoferilor se impune adoptarea unei „clauze de revizuire” a nivelului salarial în rândul angajatorilor înainte de următoarele negocieri anunțate pentru octombrie/noiembrie 2023, cu efect asupra salariilor în plată abia din 2024. Altfel, șoferii vor fi afectați în continuare de scăderea semnificativă a puterii de cumpărare, care s-a făcut simțită încă de anul trecut.

Articole similare

Ad