Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Piața globală de coletărie, constantă în 2022, urmează să crească în 2023 cu 5,2%

Transport Intelligence (Ti) a analizat piața globală de coletărie din 2022 și a ajuns la concluzia că aceasta rămâne foarte competitivă, deși condițiile economice dificile și scăderea cheltuielilor consumatorilor au determinat reducerea volumelor, iar veniturile companiilor din domeniu s-au menținut doar prin creșterea prețurilor.

Anul trecut piața globală de coletărie a scăzut cu 0,6% față de 2021, în 2023 se așteaptă ca cererea să-și revină și să fie cu 5,2% mai mare decât în 2022 – o evoluție mai dinamică decât cea a piețelor interne – iar până în 2027 se așteaptă să aibă un ritm anual de creștere de 5%.

Segmentul B2C va continua să domine piața, după un ușor declin în 2022.

41,2% dintre participanții la sondajul Ti consideră că presiunile se vor intensifica în următoarele 12 luni, iar 38,2% cred că se vor diminua și că marjele de profit vor fi mai bune. Optimizarea într-o măsură mai mare a rutelor va îmbunătăți eficiența livrării, sunt de părere managerii firmelor de curierat chestionați, va accelera livrarea coletelor, va reduce risipa de combustibil și de timp și va îmbunătăți satisfacția clienților.

Cele mai multe firme care au participat la acest sondaj au doar 0-10% din flotă electrică sau pe combustibili alternativi, ceea ce indică faptul că progresul în ceea ce privește sustenabilitatea este foarte lent.

Raportul Ti mai oferă date despre dimensiunea pieței și datele prognozate pentru 2022, 2023 și până în 2027, pe regiuni și țări, pe intern și internațional, B2B și B2C, precum și analiza tendințelor pieței de comerț electronic, inclusiv locațiile PUDO, vehiculele alternative, vânzările cu amănuntul și tehnologia de optimizare a rutelor expres, analiza tendințelor de sustenabilitate și analiza peisajului competitiv – venituri, volume de colete și randament de colete.

Articole similare

Ad