Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cele mai mari provocări pentru liniile de transport aerian sunt digitalizarea și transformarea sustenabilă

Reprezentanții celor mai importante linii aeriene de transport aerian susțin că anul 2023 a fost unul de revenire economică și de recuperare a decalajului generat de pandemie. Prezenți în cadrul evenimentului Air Cargo Connect, organizat de Europrim Group în parteneriat cu Creative Communication în cadrul târgului Translogistica, jucătorii din piața de transport de marfă aerian susțin că anii care urmează vor fi marcați de digitalizarea domeniului și implementarea de procese sustenabile. La eveniment au participat companiile TAROM, Kales Airline Services, reprezentant Swiss WorldCargo,  Turkish Cargo și Global Airline Services, reprezentant DHL AVIATION si EL-AL AIRLINES.

Industria transportului de marfă aerian este în curs de stabilizare după doi ani în care a suferit pierderi cauzate de pandemie și de contextul politic instabil din zonă.

Piața de transport de marfă aerian a fost volatilă în ultimii ani. Atât pandemia  cat si evenimentele geopolitice  au afectat piața transportului aerian de marfa dar începem să vedem primele semne de redresare. În 2022 totalul venitului din transportul de pasageri și de marfă a ajuns la 79% față de nivelul pre-pandemic. Observăm o creștere a capacității de cargo și avem acces la mai multe piețe. Da, capacitatea de operare și-a revenit, dar cererea rămâne scăzută” a declarat Anca Soroiu, business development manager Europrim Group.

Turkish Cargo anunță extinderea destinațiilor air cargo în România

România rămâne o piață în dezvoltare pentru companiile aeriene, care continuă să își dezvolte prezența locală. În cadrul evenimentului Air Cargo Connect, Alattin BİLMEZ – Cargo Manager Romania & Moldova, Turkish Cargo a anunțat că linia aeriană intenționează să extindă destinațiile cargo din România: „În acest moment operăm pe aeroporturile din Contanța, București și Cluj. La București avem 3 zboruri pe zi iar în Cluj unul pe zi. Pentru anul viitor negociem deschiderea a trei noi destinații cargo ”. Datele anunțate de Turkish Cargo în cadrul evenimentului arată o dezvoltare rapidă a companiei și extinderea prezenței în întreaga lume. „În acest moment operăm în 104 destinații directe  și vom ajunge în 2025 la 120 de destinații directe cargo. În 2022 compania a transportat 1,6 milioane de tone de marfă și avem o flotă de 425 de avioane. Până în 2028 intenționăm să dublăm flota, până la 800 de avioane” a mai precizat reprezentantul Turkish Cargo.

Capacitatea air cargo în tone a crescut cu 11%

Prezent la Air Cargo Connect, Dragos Stefanescu – General Manager Global Airline Services, reprezentant DHL AVIATION și EL-AL AIRLINES a declarat că piața este în continuă stabilizare, deși încă nu a recuperat scăderile față de perioada pre-pandemică.

„Industria transportului de marfă aerian a atins 20 miliarde tone în iulie, în creștere din februarie, dar rămâne cu 3,5% mai jos față de nivelul atins în perioada prepandemica, respectiv 2019. Veștile bune sunt că a crescut capacitatea air cargo in tone  cu 11%. În pandemie companiile au făcut investiții majore în transportul de marfă, încercând să compenseze pierderile de volume pe transportul de călători. Acest lucru a generat o capacitate mai mare, pe care acum trebuie să o utilizăm a declarat managerul Global Airline Services.

Sustenabilitatea, promisiunea companiilor pentru 2050

Majoritatea companiilor aeriene au ca prioritate digitalizarea serviciilor, utilizarea de date, implementarea soluțiilor de business intelligence și atingerea obiectivelor de reducere a amprentei de carbon.  Schimbările climatice creează necesitatea unor piste mai lungi și reducerea greutății avioanelor. Deși combustibilul folosit pentru transportul sustenabil este foarte scump, unele companii doresc să plătească mai mult pentru a utiliza acest tip de transport.

Până la atingerea acestor obiective, schimbările se fac gradual, cu pași mici. Swiss Cargo este una dintre companiile care și-a setat deja ținta pentru zero emisii de carbon în 2050, a anunțat Nicoleta Mosoia- Country Manager Kales Airline Services, reprezentantul Swiss WorldCargo in Romania. „Compania a dezvoltat un add-on service (green choice), unde clientul poate alege sa reducă amprenta de carbon prin opțiunile puse la dispoziție” a spus reprezentantul KALES.

TAROM mizează pe tradiție

Compania românească TAROM a fost reprezentantă în cadrul Air Cargo Connect de Loredana Ristache – Cargo Marketing& Sales Manager al companiei Aceasta a susținut că TAROM s-a confruntat cu aceleași provocări ca toate companiile prezente la eveniment, printre cele mai mari probleme fiind migrarea clientului de la serviciile de transport aerian la cele de transport rutier în perioada pandemiei. Reprezentantul TAROM rămâne optimist cu privire la stabilizarea pieței de transport aerian și creșterea numărului de clienți în acest domeniu.

Trenduri pentru următorii 10 ani în piața de air cargo

Piața transportului de marfă aerian urmează schimbările economiei mondiale și este dependentă de ele. Asistăm la apariția unor noi linii aeriene si noi competitori in arena cargo. India urcă pe locul 5 în topul economiilor mondiale, atrăgând o mare parte din investitorii din China. Inteligenta Artifcială va avea un impact major si mult mai vizibil in viata noastră iar industria transportului aerian nu va fi ocolită.

Platformele digitale cum ar fi WebCargo, Cargo.one, CargoWise, Cargo AI sau Cargo Booking promit soluții rapide.  Space X a anunțat intrarea pe piata de cargo în următorii 10 ani. Compania promite 3-6 ore livrare între continente, acest lucru având potențialul de a schimba paradigma transportului aerian de marfă sunt doar cateva dintre aspectele discutate împeună cu Anca Soroiu în cadrul  evenimentului Air Cargo Connect.Air Cargo Connect a fost primul eveniment care a strâns la aceeași masă cele mai importante linii aeriene cu prezență în România. Organizat în cadrul târgului de profil, Translogistica, evenimentul și-a dorit să ofere mai multe informații de actualitate clienților și profesioniștilor în domeniu. Astăzi am aflat cum a evoluat piața în ultimii 3 ani dar și spre ce ne vom îndrepta în următorii  ani. De 19 ani, Europrim activează în acest domeniu și sperăm ca și următorul deceniu să fie la fel de provocatora declarat Bogdan Spiridon, managerul Europrim Group.

Articole similare

Ad