Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

2022, un an de stagnare a transportului din UE, dar cu un nivel peste cel din 2019

O analiză statistică recentă a Eurostat, citată de Upply (European road transport figures for 2022 (upply.com)), arată că în 2022 activitatea de transport rutier de mărfuri a stagnat în Uniunea Europeană, situându-se la 1,920 de miliarde de tone-kilometri (btkm), dar că este cu 5,5% peste nivelurile pre-pandemice din 2019. Volumele au cunoscut o revigorare puternică în 2021, compensând și chiar depășind scăderea din 2020.

Așa cum se poate observa în tabelul alăturat, între 2021 și 2022 primele 10 state europene din punct de vedere al volumelor de transport realizate de flotele lor au rămas neschimbate. Primele cinci țări au peste 100 de miliarde de tkm – Polonia, Germania, Spania, Franța și Italia – și împreună reprezintă aproape două treimi din traficul european total.

Dar traiectoriile principalelor flote europene au cunoscut diferențe semnificative, atât de la an la an, cât și în cinci ani.

Polonia conduce acum detașat și, în ciuda faptului că este aproape geografic de Ucraina și este foarte expusă întreruperilor de activitate de acolo, a înregistrat în 2022 o creștere a volumelor de transport rutier de mărfuri de 1,4%.

Germania, fostul lider, și-a confirmat declinul și suferă cea mai puternică eroziune observată în ultimii cinci ani dintre țările din Top 10.

Spania a fost afectată de suișurile și coborâșurile pieței, iar volumele au scăzut mult în 2020, apoi au crescut puternic în 2021 și au scăzut iar în 2022, când s-a atenuat supraîncălzirea economică. Per ansamblu însă în cinci ani a avut o creștere de două cifre.

Franța rezistă puțin mai bine decât Germania, dar în 2022 a scăzut încă ușor sub nivelurile pre-pandemice atinse din 2019.

Italia iese în evidență datorită rezultatelor bune: în 2022 a înregistrat cea mai mare rată de creștere din Top 10, de 4,2%, și în cinci ani creșterea a fost de peste 20%, ceea ce o face să rivalizeze cu statele estice.
Șase state din Top 10 au avut volume de transport în creștere cu două cifre față de acum cinci ani – Polonia, Spania, Italia, Republica Cehă, Lituania și Suedia – Cehia având cea mai mare creștere, de 60,3%. Până în 2021 și Lituania a avut o traiectorie foarte dinamică, dar a cunoscut un declin foarte puternic în 2022, din cauza conflictului ruso-ucrainean. Iar scăderea activității sale, de 6,9%, este cea mai puternică din Top 10.


Transportul rutier de mărfuri realizat de principalele flote din Europa (milioane de tone-kilometri)

 20182019202020212022Variație 2022-2021Variație 2022-2018
Polonia315.874348.952354.927379.820385.089+1,4%+21,9%
Germania316.772311.875304.613307.272303.948-1,1% -4,0%
Spania238.994249.559242.268270.176266.724-1,3%+11,6%
Franța171.875174.061169.663174.853173.353-0,9%+0,9%
Italia124.915137.986133.222144.986151.100+4,2% +21,0%
Olanda68.87668.92367.59470.22867.148-4,4%-2,5%
Cehia41.07339.05956.09063.75665.794+3,2%+60,2%
România58.76261.04155.02761.84964.353+4,0%+9,5%
Lituania43.59053.11755.29257.75553.773-6,9%+23,4%
Suedia43.47842.60443.18747.48547.865+0,8%+10,1%

Articole similare

Ad