Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Parlamentul European a decis standarde mai rezonabile de emisii Euro 7

IRU salută votul în plenul Parlamentului European, în sprijinul abordării pragmatice privind noile norme Euro 7 pentru standardele emisiilor poluante.

În urma propunerii Comisiei Europene de a stabili noi norme Euro 7 la începutul acestui an și a abordării generale a Consiliului, Parlamentul European și-a adoptat poziția.

Astfel, decizia Parlamentului este în mare măsură aliniată la abordarea generală la care Consiliul ajunsese la finalul lui septembrie, menținând limitele de emisii și condițiile de încercare existente pentru vehiculele ușoare, deoarece se așteaptă ca acestea să treacă rapid la emisii zero. Totodată, au fost stabilite valori limită mai stricte pentru vehiculele grele, dar mai pragmatice și mai proporționale decât cele propuse de Comisie.

„Ne bucurăm să vedem că plenul Parlamentului a ajuns la o poziție realistă cu privire la standardele de emisii Euro 7, cu proporționalitate între beneficiile de mediu urmărite și investițiile necesare, așa cum a solicitat IRU. Este exact ceea ce are nevoie UE, un mediu de reglementare care să favorizeze eficiența și sustenabilitatea.”,

a declarat Raluca Marian, directorul de advocacy al IRU în UE.

Într-o altă mișcare binevenită, deputații europeni doresc să alinieze metodologiilor de calcul și limitele UE pentru emisiile de particule de frână și rata de abraziune a pneurilor la standardele internaționale elaborate, în prezent, de Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite.

În viitorul apropiat, Parlamentul European va negocia cu statele membre pentru a modela forma finală a legii.

„Sectorul transportului rutier se angajează să îmbunătățească în continuare calitatea aerului cu valori limită mai stricte, în echilibru cu costurile suplimentare și sarcina administrativă. Facem apel la factorii de decizie politică să lase rațiunea, să prevaleze și să faciliteze călătoria de decarbonizare a UE, în loc să o împiedice cu obiective nerealiste, în detrimentul companiilor și cetățenilor UE.”,

a precizat Raluca Marian.

Articole similare

Ad