Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

În urma unui acord cu guvernul, transportatorii polonezi încep să suspende protestele

Transportatorii polonezi care au blocat din noiembrie unele puncte rutiere de trecere a frontierei cu Ucraina și-au suspendat protestul de la Medyka și au anunțat că vor face același lucru și în celelalte localități până la 1 martie, după semnarea unui acord cu guvernul, așa cum a declarat ministrul infrastructurii din Polonia, citat de Reuters. Discuțiile dintre transportatori și guvern continuă, deoarece nu s-a ajuns la un acord decât pentru unele dintre cereri, dar pe de altă parte protestatarii țin cont de faptul că este un guvern nou și vor să-i dea timp să lucreze. Iar liderii protestatarilor au declarat că acțiunea ar putea fi reluată oricând dacă nu sunt îndeplinite toate condițiile convenite.

Reamintim că transportatorii polonezi au cerut ca firmele ucrainene să aibă din nou nevoie de autorizații pentru a lucra în UE, și la fel și firmele din UE care intră în Ucraina, așa cum era înainte de începerea războiului, și ca ansamblurile înmatriculate într-o țară UE care intră fără marfă în Ucraina să nu mai aștepte pentru a fi incluse în sistemul electronic de acolo.

Principalele puncte ale înțelegerii încheiate deja cu guvernul se referă la acordul UE cu Ucraina, la discuțiile cu Comisia Europeană privind sprijinul financiar pentru companiile poloneze de transport și la înmulțirea controalelor rutiere pentru a împiedica transportatorii ucraineni să efectueze servicii care nu sunt prevăzute în acordul UE-Ucraina.

Oficiali ucraineni spun că blocarea granițelor de către protestatarii polonezi i-a provocat țării lor pierderi economice grave, deoarece principalele sale rute de export și import prin Marea Neagră au fost blocate, deci avea nevoie de transport transfrontalier, mai ales pentru combustibil și ajutoare umanitare și militare, care reprezintă circa 20% din traficul total.

Articole similare

Ad