Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Protestatarii reclamă că revendicările lor nu au fost, de fapt, rezolvate

Transportatorii și agricultorii care protestează la Afumați (în apropiere de București) de aproape 12 săptămâni au transmis printr-un comunicat de presă că nu sunt de acord cu soluțiile găsite de autorități pentru problemele reclamate.

Astfel, în cazul diminuării tarifelor RCA, dar și a echivalării categoriei de permis de conducere B cu Tr și a B1 și Tr1, ei susțin că cerințele le-au fost rezolvate doar parțial, iar, în plus, în ceea ce privește RCA pe o perioadă scurtă de timp (până la 31 martie 2024).

Apoi, în cazul reintroducerii toleranțelor la depășirile de greutate OG 43/1997, așa cum prevede și legislația europeană, și evitarea dublei taxări, protestatarii reclamă că OG 4 din 18.01.2024 conține erori de tehnică legislativă. (Nu este foarte clar în textul legii faptul că depășirile de mase de până la 5% se vor sancționa cu contravenție minoră doar în cazul vehiculelor pentru care s-a cerut eliberarea de AST, în acest caz fiind vorba despre o depășire a depășirii declarate).

Pentru RCA se așteaptă în continuare noua formulă de calcul a primei de asigurare obligatorie, pe care BAAR urmează să o anunțe zilele acestea și care ar trebui să stabilească valoarea maximă la 9.000 de lei pentru un camion în B0. Așa cum a anunțat, ASF nu va interveni printr-o plafonare fermă de tarif, însă noua formulă de calcul ar trebui să rezolve tehnic și imediat problema RCA în cazul asiguraților cu risc ridicat – acolo unde intră majoritatea firmelor cu vehicule comerciale grele. În același timp, s-a promis constituirea unui grup de lucru la ASF pentru a conveni asupra altor modificări legislative care să se aplice și după 31 martie 2024.

Protestatarii mai reclamă faptul că valoarea RCA în România este cu mult mai mare decât în țările vecine – Polonia, Bulgaria, Ungaria sau Slovacia – care sunt, alături de țara noastră, cele mai afectate de măsurile de sprijin acordate Ucrainei de către Uniunea Europeană. „În celelalte patru țări, transportatorii au costuri cu RCA-ul mult sub cele practicate în România, precum și alte facilități fiscale acordate de guvernele lor (de ex.: motorină subvenționată de către stat, proiecte și fonduri guvernamentale nerambursabile pentru achiziționate de autotractoare și semiremorci etc.)“, se mai arată în comunicatul de presă trimis de protestatari.

Articole similare

Ad