Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Scăpare gravă privind răspunderea transportatorilor pentru posibile daune aduse mărfurilor din culpă la transportul naţional

Deschiderea arătată de Ministerul Transporturilor faţă de problemele transportatorilor care au organizat protestele din ianuarie a dus şi la aprobarea unor măsuri propuse de asociaţiile patronale din afara spectrului celor care au făcut obiectul listei de revendicări de la proteste.

O astfel de măsură, propusă de UNTRR, este şi aplicarea Convenţiei CMR la transporturile naţionale.

Se spune că « drumul spre iad este pavat cu bune intenţii » şi aceeaşi zicală se aplică şi în cazul Ministerului Transporturilor, care, din dorinţa de a răspunde afirmativ cerinţei UNTRR, nu a sesizat că, de fapt, s-a creat o problemă gravă: nu mai există limite la valoarea despăgubirilor pe care transportatorii de mărfuri le-ar putea datora clienţilor în transportul rutier naţional.

Cum a apărut problema?

Modificările abia făcute la OG 3/2024 prevăd abrogarea prevederilor alin. 2 al art. 77 din OG 27/2011, care spunea că “În transportul rutier naţional, prevederile art. 23 pct. 3 din Convenţia CMR vor avea următorul cuprins: « Totuşi, cuantumul despăgubirilor nu poate depăşi echivalentul în lei a 2,5 USD per kilogram greutate brută lipsă »”

Abrogând însă alin. 2 al art. 77, care stabilea limita de despăgubire, practic transportatorul ar putea răspunde nelimitat în faţa beneficiarului mărfii, în cazul transportului naţional.

Şi asta pentru că la alin. 1 în aceeaşi ordonanţă modificată, se precizează negru pe alb că se aplică dispoziţiile unor articole din Convenţia CMR şi la transporturile rutiere naţionale  contra cost de mărfuri, cu excepţia prevederilor art. 23 punctul 3, adică fix cel care menţionează limita de răspundere de 8,33 DST/kg brut (adică de circa 10,2 euro/kg brut) în transportul internaţional.

Astfel, fiind exceptate atât limita de despăgubire de la internaţional şi abrogându-se vechea limită de răspundere de la transportul naţional,  practic firmele de transport care fac intern sunt extrem de expuse în faţa unui incident, iar beneficiarii de transport s-ar putea prevala de această greşeală de transpunere legislativă pentru a cere despăgubiri nelimitate. Transportatorii atrag atenţia că asiguratorii nu vor mai asigura transportatorii daca raspund nelimitat si nu au o oarecare limitare (cea de 8.33 DST sau alta similară), astfel că se impune o reacţie rapidă din partea Ministerului Transporturilor.

Articole similare

Ad