Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Traditia a atras Indcar langa Brasov

Constructorul spaniol Indcar a inaugurat la finalul lui septembrie fabrica din Parcul Industrial Prejmer, de langa Brasov. Activa inca din iunie, aceasta este dedicata carosarii de microbuze, a necesitat o investitie de 4,6 milioane de euro si a fost echipata cu tehnologie de ultima generatie. Traditia industriala a Brasovului in constructia de masini a fost unul dintre factorii care au determinat Indcar sa aleaga orasul de la poalele Tampei.
 

Inaugurarea centrului reprezinta un pas important pentru carosierul spaniol, fiind prima unitate de productie din afara tarii de origine. „In 2007 am inceput cautarile pentru al doilea centru de productie de microbuze. Am analizat mai multe tari si asa a luat nastere proiectul din Romania. Orasul Brasov si zona inconjuratoare au un inalt nivel de calificare in constructia de masini, autobuze, tractoare, camioane si aveam nevoie de acesti oameni, bine pregatiti in domeniu, de aceea am ales sa venim aici, iar Prejmer ne-a oferit toate premisele logistice necesare“, a declarat Gael Querlat, director general Indcar.
Investitia a fost realizata cu sprijin financiar COFIDES, iar amortizarea a fost calculata pentru 4-5 ani, asa cum a explicat reprezentantul companiei.

300 de unitati/an
Fabrica de la Prejmer va produce, in momentul in care va ajunge la numarul maxim de muncitori, 300 de unitati/an, toate pe sasiuri Iveco. In urmatorii patru ani, in fabrica vor lucra 60 de angajati, insa momentan au fost create doar 20 de locuri de munca.
Microbuzele produse aici vor fi exportate in Italia si Franta, dar si pe pietele scandinave: Norvegia si Suedia. Si Romania este o piata cu potential pentru spanioli, dar inca nu a fost analizata si din perspectiva desfacerii pe piata locala.

Articole similare

Ad