Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Compact, cochet, economic

Setra S 511 HD, cel mai mic model al gamei ComfortClass, este un autocar conceput pentru aplicatii speciale, care implica transportul unui grup mai mic de pasageri, gen curse shuttle/VIP, concept club mobil etc. La doar 10,5 m lungime, vehiculul dispune de toate echiparile tehnice si de siguranta specifice familiei Setra, dar si de aceeasi paleta generoasa de dotari optionale. Cu prilejul unui test drive efectuat la Ulm, Germania, la inceputul lui iunie, S 511 HD a confirmat performantele foarte bune in operare, in conditii variate de trafic, inregistrand un consum de doar 22,5 l/100 km.
 

S 511 HD are doar 10,5 m lungime si o masa maxima total autorizata de 14.900 kg. Cu toate acestea, la fel ca celelalte modele mai mari ale seriei ComfortClass 500, dispune de propulsorul OM 470, de 10,7 l, ce dezvolta 394 CP. Cuplul motor maxim, de 1.900 Nm, este atins la 1.100 rpm, iar raportul de transmisie al axei motoare – i=3,583 – permite un consum foarte bun de carburant, in conditiile in care la viteza maxima de 100 km/ora turatia motorului nu depaseste 1.189 rpm in treapta a opta. De precizat insa ca transmisia automatizata GO 250-8 PowerShift este disponibila doar ca dotare optionala, in standard S 511 HD fiind prevazut cu cutie de viteze manuala cu 6+1 trepte.
Cu prilejul unui test drive efectuat in Ulm si in imprejurimi, la inceputul lunii trecute, am constatat performantele foarte bune ale autocarului in materie de consum, manevrabilitate si confort pentru pasageri. Traseul de aproximativ 38 km a fost parcurs intr-o ora si a cuprins conditii de trafic dintre cele mai diverse: drum regional (ingust si cu multe viraje), trafic urban si doua sectiuni de autostrada. Vehiculul a fost incarcat cu saci de nisip in calele de bagaje si cu bidoane de apa pe scaune, ajungand astfel la o masa totala de 12.325 kg. Desigur, o distanta de 38 km nu este foarte relevanta pentru un test de consum in toata puterea cuvantului, deoarece ponderea fiecarui segment de drum, cu o anumita viteza de deplasare si un anumit regim de turatii, cantareste foarte mult in economia exercitiului. La fel, un mic ambuteiaj pe autostrada poate influenta semnificativ consumul, iar cu cat segmentul de autostrada este mai mare si vehicul ruleaza intr-un regim constant de turatii, consumul este optimizat. Una peste alta, dupa o ora de teste, am oprit in fata hotelului Hirsch, din Neu-Ulm/Finningen, punctul de plecare/sosire al testului, cu 22,5 l/100 km indicati de aparatul de masurare a consumului VDO Siemens.

Aceleasi sisteme tehnice, aceeasi eficienta
Desi este mai mic si foarte usor de manevrat, S 511 HD beneficiaza de aceeasi paleta de dotari tehnice ca si ceilalti „frati“ mai mari, asigurand conditii de calatorie de top atat pentru sofer, cat si pentru pasageri. Astfel, din echiparea modelului testat nu au lipsit sistemele ESP, asistenta la franare, ACC cu ABA3, dar si PPC, care identifica topografia drumului si intervine in strategia de schimbare a treptelor de viteze, pentru a optimiza consumul.
In ceea ce priveste configuratia interioara, autocarul a fost dotat cu bucatarie si toaleta in partea din spate, iar cea de-a doua usa a fost montata in spatele axei motoare, pentru a mai castiga doua locuri si un spatiu mai mare pentru bagaje (8 m3). Frigiderul a ramas la locul obisnuit, in fata celor doua scaune pentru ghizi. Cele 30
de locuri pentru pasageri sunt Setra Voyage Ambassador, toate cu vizibilitate foarte buna la cele doua monitoare LCD montate la nivelul plafonului. Pachetul multi-media este completat de sistemul Coach MediaRouter, punct de acces WLAN, care le permite pasagerilor sa-si conecteze echipamentele mobile la internet.

Articole similare

Ad