Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cehia castiga o finala dominata de est-europeni

Luna trecuta cei mai buni 28 de soferi din lume selectionati de Volvo Trucks si-au disputat titlul de cel mai eficient sofer din punct de vedere al consumului de combustibil, dar si premiul care a constat din doua bilete VIP la un circuit de Formula 1. Castigator a fost cehul Tomás Horcicka, care a iesit primul si la finala est-europeana de la Budapesta din august. Reprezentantul Romaniei, Florin Olteanu, de la Costi Trans, a ajuns pana in semifinala, iesind cu fruntea sus din concurs, cu al treilea cel mai bun consum dintre cei opt semifinalisti, demonstrand ca soferii romani sunt printre cei mai buni din lume. Anul acesta competitorii au fost evaluati nu numai din punct de vedere al consumului, ci si al timpului in care termina cursa, evidentiind astfel ca pentru un transportator timpul este un criteriu foarte important, uneori chiar mai important decat consumul, daca pentru cateva minute uneori pierzi cateva zile pentru a reprograma o incarcare sau o pauza de odihna.
 

Cei 28 de soferi s-au intrecut pe un traseu dificil de pe circuitul Volvo Demo Center din Göteborg, care a inclus, pe numai 6,9 km, oprirea completa la doua indicatoare „Stop“, urcarea a doua rampe, una de 8% si alta de 6%, mers in linie dreapta unde se putea face diferenta, daca nu se limita viteza la maximum 50 km/h, si o alta linie dreapta in care s-a impus o viteza minima de 60 km/h si o maxima de 70 km/h, cateva curbe la aproape 90O si doua giratoare.
A contat, bineinteles, consumul total inregistrat, insa cei care reuseau sa termine cursa in mai putin de 12 minute si 6 secunde primeau un bonus de 0,01 l pentru fiecare secunda pe care o economiseau din timpul de referinta oferit de Volvo Trucks. Scaderea consumului inregistrat in cazul obtinerii unui timp mai scurt de condus i-a determinat pe aproape toti competitorii sa se concentreze la maximum si sa abordeze cursa in viteza, cu cat mai putine apasari pe pedala de frana. Si regulile competitiei au fost la maximum speculate, pentru ca cronometrul pornea odata cu rotirea cheii in contact si se termina dupa ce camionul se oprea pe loc si motorul era si el oprit.
„Respectarea timpilor de incarcare/descarcare este in prezent critica pentru toate companiile de transport. Introducand si constrangeri in ceea ce priveste timpul alocat cursei, calitatile care trebuie dovedite in competitia de consum sunt cu atat mai practice si relevante pentru munca de zi cu zi a soferilor. Pentru a castiga, soferul trebuie sa conduca intr-un mod foarte bine planificat, eficient din punct de vedere al consumului si al anticiparii“, a explicat Richard Fritz, Senior Vicepresedinte al diviziei Vanzari de produse si vehicule din cadrul Volvo Trucks.
Oficialii Volvo Trucks au atras atentia asupra lipsei de soferi cu care se confrunta firmele de transport din intreaga Europa, competitia organizata de filialele Volvo Trucks din intreaga lume avand rolul de a sublinia importanta unui sofer bun pentru orice companie. “Chiar daca Volvo Trucks face eforturi continue pentru ca vehiculele sale sa consume cat mai putin, un sofer eficient poate aduce economii de pana la 10% din costurile cu combustibilul, care constituie cel putin 30% din costurile oricarei firme de transport“, a declarat Lene Larsen, Project Manager, The Drivers' Fuel Challenge, Volvo Trucks.
Cei 28 de concurenti din competitia mondiala au castigat diferite concursuri de calificare nationale sau regionale in intreaga lume, in care au concurat in total peste 12.000 de soferi din 42 de tari. In marea finala au mers Stanislav Martynov din Rusia, Emir Salihovic din Bosnia-Hertegovina, Tomás Horcicka din Republica Ceha si Kjetil Dale din Norvegia.
In Grupa A, Emir Salihovic (Bosnia Hertegovina) a avut un consum de 2,66 l (de fapt, 3,03 l, dar a beneficiat de bonus de timp, terminand cursa in 11:29), fiind urmat de norvegianul Kjetil Dale, cu 2,71 l in total (dupa ce a primit bonus 0,01 l ca urmare a faptului ca a terminat cursa cu o secunda mai repede de 12:06, timpul recomandat de organizatori).
In Grupa B, neo-zeelandeza Louise Marriott s-a clasat pe primul loc cu 2,65 l (consum total de 2,94 l, dar timpul scurt in care a terminat cursa, 11:37, i-a adus un bonus de 0,29 l), urmata de slovenul Goran Jelovic, cu 2,85 l (3,05 l de motorina in 11:46).
Grupa C a fost castigata de cehul Tomas Horcicka, cu 2,14 l (2,58 l in 11:22), urmat de rusul Stanislav Martynov, cu 2,28 l (2,55 l de motorina in total, in 11:39).
Ultima grupa a fost castigata detasat de compatriotul nostru, Florin Olteanu, care a avut un consum total de 2,92 l de motorina, dar cu cel mai mic timp dintre semifinalisti, 10 minute si 59 de secunde, ceea ce i-a adus o bonificatie de 0,67 l, ajungand in final la un consum de 2,25 l.
Dupa prima runda, Florin avea al doilea consum, dupa cehul Horcicka, dintre toti cei 28 de concurenti. El a fost urmat de letonul Adrejs Sefers, cu 2,56 l (2,84 l efectuati in 11:38).
In semifinala, insa, primii doi clasati – Tomas Horcicka si Florin Olteanu – au fost un pic mai lenti pe modelul fara dublu ambreiaj sau s-au concentrat mai putin, astfel ca au inregistrat 2,38 l cehul (2,65 l in 11 minute si 39 de secunde), respectiv 2,35 l romanul nostru (2,85 l in 11:16). Ghinionul este ca rusul care a picat in grupa cu Florin Olteanu a avut o cursa de vis – 2,59 l consum real in 11:17 – care l-a ajutat sa obtina cel mai bun rezultat din concurs de pana la acel moment, 2,10 l, eliminandu-l pe Florin, desi a avut cel de-al treilea consum din semifinala, dupa rus si norvegianul Dale, care s-a impus in fata neo-zeelandezei Louise cu 2,20 l fata de 2,67, dar inaintea celorlalti castigatori ai grupelor din semifinale: cehul Horcicka si Emir Salihovic, din Bosnia Hertegovina, ultimul totalizand 2,55 l (2,87 l in 11:34).
In finala, cu un consum de 2,90 l in 10:40 (deci, un consum cu tot cu bonus de 2,04 l), cehul Tomás Horcicka a iesit castigator, norvegianul a fost al doilea, bosniacul al treilea si rusul al patrulea. Castigatorul competitiei este patron-sofer, declarand ca in aceasta calitate stie ce inseamna sa conduci eficient. „Castigarea competitiei inseamna totul pentru mine. Concurez din 2012 in fiecare an, dar la nivel regional, acum sunt prima data in finala mondiala. La penultimul concurs din Europa de Est, din Croatia (2014), am fost pe locul doi, nu m-am calificat pentru finala din Suedia“, a declarat Tomás Horcicka. Acesta a spus ca a contat mai mult pentru el sa castige concursul decat faptul ca a pierdut niste curse de transport intre timp. „Am 34 de ani, nu sunt casatorit, nu am copii, am un singur angajat, deci nu trebuie sa imi fac prea multe griji despre ce face compania mea cat calatoresc.“ Firma abia si-a inceput activitatea in 2014 cu doua camioane Volvo, unul dintre ele fiind chiar un FH de 400 CP, cu ambreiaj dublu, cu care transporta componente auto pentru Skoda. Inainte a lucrat ca sofer la alte companii.
A mai participat la concursuri, insa nu pentru consum de combustibil, ci pentru pompieri, lucrand ca voluntar la serviciul de pompieri din Cehia.

Soferii estici au dominat semifinala
Sase din cei opt soferi calificati in finala au fost din estul si centrul Europei, spre bucuria lui Richard Grozdanovschi, seful Volvo Trucks de pe aceasta regiune. „Lucrez de 17 ani cu oamenii din aceste tari si stiu ca in urma cu cativa ani era foarte greu sa fii sofer aici. De aceea sunt fericit si mandru sa vad ca au crescut in nivel de pregatire si performante si ma bucur sa sarbatorim impreuna fiecare succes la aceste competitii internationale.“
Organizatia Volvo Trucks pentru Europa Centrala si de Est pune foarte mult accent pe pregatirea profesionala a soferilor, avand mai multi instructori decat in tarile vest-europene. „Unul din motive poate fi acela ca soferii vestici considera ca nu pot fi mai buni decat sunt, ca nu mai au ce invata, dar altul ar fi problema costului“, crede Grozdanovski. „Combustibilul este unul din principalele costuri ale companiilor din regiunea noastra, deci instruirea este mai importanta la noi decat in Europa de Vest, unde salariile sunt componenta dominanta a costului/km, nemaidorind sa investeasca si in training.“ Tarile est-europene au inceput sa organizeze cursuri de instruire pentru soferi in urma cu vreo zece ani, iar in prezent acest serviciu este mai mult sau mai putin standard. „Am inceput cu trainingul clasic, de introducere a comenzilor de pe camioane, apoi cu cel pentru eficienta consumului. Acum cativa ani am adaugat «fuel advice» sau «fuel coaching», prin care personal specializat Volvo Trucks mentine contactul telefonic cu soferii, online, monitorizandu-i prin Dynafleet si dandu-le unele sfaturi privind comportamentul la volan. Iar numarul de camioane abonate la acest serviciu a crescut rapid in ultimii doi ani, fiind o alternativa buna la instruire, deoarece „e nevoie de timp pentru training, iar soferii sunt plecati in cursul saptamanii. Cand sa faci instruire? Sambata sau duminica? Mai mult decat atat, dupa instruire consumul de combustibil scade, dar pe masura ce trece timpul creste din nou, deoarece soferii uita sau nu mai sunt motivati sa fie atenti la consum.“
Pe langa monitorizarea continua a soferilor, Volvo Trucks pune accent pe serviciul Uptime, o monitorizare proactiva a parametrilor de functionare a camionului si prevenire a proprietarului ori de cate ori este un pericol iminent de defectiune, pentru a reduce costurile de reparatii si timpul de imobilizare a vehiculului. Serviciul e disponibil pentru camioanele cu contract Gold de service, dar pe viitor s-ar putea extinde si catre alti clienti.
In centrul si estul Europei sunt peste 13.500 de camioane conectate la serviciul Dynafleet. Dintre acestea, circa 1.000 dispun si de contract de service Gold. Datorita noilor capacitati de monitorizare a vehiculelor, pretul contractelor Gold a mai scazut. „Contractul full service e ca o asigurare: trebuie sa ai un buget pentru mentenanta si pentru reparatii. Nu ne dorim sa castigam bani pe asigurare, contractele pentru noi sunt o cale de a securiza planificarile pentru service-uri. Stim cate camioane sa asteptam in cursul unui an. Iar experienta din ultimii doi ani ne-a ajutat sa estimam mai bine costurile si sa reducem un pic preturile. Iar datorita conectivitatii putem sta cu ochii de camion, lucrurile neasteptate nemaiintamplandu-se. Putem schimba preventiv compresorul la timp, putem schimba franele la timp, altfel tot ceea ce s-ar intampla pe sosea in afara tarii ar fi cu mult mai scump. Conectivitatea ajuta clientii pentru un uptime mai bun si pentru economii de costuri, fara opriri neasteptate“, a spus Robert Grozdanovski.
Seful Volvo Trucks de pe regiunea central si est-europeana a declarat ca producatorul suedez a pornit aceasta competitie dintre soferi in urma cu cinci ani „ca un fel de recunostinta din partea noastra pentru soferi, pentru a creste reputatia acestei meserii, care, din pacate, se bucura tot mai putin de interesul tinerilor. Trebuie sa imbunatatim imaginea soferilor de camioane. Iar aceasta competitie e o ocazie de a prezenta noile echipari, precum ambreiajul dublu, pe care astfel le-au putut testa pentru prima oara multi soferi. A meritat sa depunem atata efort si energie!“

O femeie in semifinala
Singura femeie din competitie, neo-zeelandeza Louise Marriott, s-a calificat in semifinala, alaturi de sase soferi estici si un norvegian. Louise are 35 de ani si conduce de circa 12 ani. De cinci ani lucreaza pentru o companie de transport marfuri generale din Patton, care are o flota de 15 camioane. Conduce actualmente un Volvo FH cu motor de 540 CP, Euro 6, care tracteaza doua semiremorci. Conform cu legislatia din Noua Zeelanda, Louise conduce zece ore zilnic, condusul economic fiind foarte important, mai ales ca motorina este „foarte scumpa“, dupa cum spune Louise, 1,20 dolari neo-zeelandezi/litru, ceea ce inseamna circa 0,70 euro/l.
„Cand am inceput sa conduc camioane, nu erau foarte multe femei in aceasta industrie, insa acum sunt din ce in ce mai multe, mai ales ca noile camioane se conduc la fel de usor ca autoturismele. In firma sunt singura femeie-sofer, iar colegii mei au din ce in ce mai multa incredere in mine odata cu trecerea timpului.“
Un sofer in Noua Zeelanda castiga intre 60.000 si 70.000 de dolari neo-zeelandezi pe an (adica intre 38.700 si 45.100 euro/an), nefiind bonusati in functie de consumul inregistrat. E vorba doar de mandria de a fi cel mai bun.
Louise a trecut deja prin doua etape de concurs, dupa ce a castigat finala din Noua Zeelanda si apoi pe cea din Asia-Pacific, fiind pentru prima oara cand participa la un astfel de concurs.

Iron Knight, cel mai rapid autocamion din lume
Participantii la competitia The Drivers’ Fuel Challenge si sustinatorii acestora au avut mai multe puncte de atractie pe circuitul Volvo Demo Center. Cei care s-au simtit suficient de in forma incat sa o provoace pe campioana mondiala la skandenberg Heidi Andersson au avut prilejul de a invata mai multe despre tehnicile folosite in acest sport.
Altii s-au putut fotografia cu Iron Knight, camionul Volvo Trucks care recent a doborat recordul de viteza la pornirea de pe loc la categoriile 500 si 1.000 m, cu o viteza medie de 131,29 km/h si 13,71 secunde, respectiv169 km/h si un timp de 21,29 de secunde. Recordul a fost doborat pe un traseu de testare inchis din nordul Suediei, fiind evaluat de catre FIA (Federatia Internationala de Automobilism).
Autocamionul este construit special pentru a dobori recorduri, din toate punctele de vedere, cu exceptia motorului si a transmisiei I-Shift Dual Clutch fabricate in serie.
Soferul care a condus The Iron Knight, Boije Ovebrink, a fost si el prezent la eveniment, oferind informatii despre performantele frumosului camion. Cu o experienta de peste 30 de ani atat la cursele de autoturisme, cat si de autocamioane, Ovebrink a doborat anterior cinci recorduri de viteza si a fost campion european in 1994 la cursele de autocamioane.
„The Iron Knight construit de Volvo Trucks poate fi rezumat intr-un singur cuvant: perfectiune. Este foarte frumos si devine un generator inegalabil de forta atunci cand pedala de acceleratie este la podea. Este cel de-al treilea autocamion care doboara recorduri pe care il conduc si nu pot concepe un succesor mai bun pentru Wild Viking si Mean Green“, a declarat Boije Ovebrink, care a explicat ca acest camion nu ar putea fi utilizat la curse, avand o viteza maxima de 300 km/h, in timp ce de regula camioanele de curse sunt limitate la 160 km/h.
„Am modificat motorul, care dispune de patru turbine, arbore special cu came si pistoane speciale. Cutia de viteze este I-Shift dual clutch standard, dar ambreiajul este ceramic, similar celor folosite la curse. Targetul pentru noi nu este competitia, ci sa aratam ca avem o acceleratie fantastica.“
Camionul va fi expus si la IAA, apoi va merge in Luxemburg la teste de franare si test drive, apoi in Franta la cursa de 24 h, in Germania la o competitie celebra de camioane si la alte evenimente de imagine pentru Volvo Trucks.
Boije Ovebrink are 65 de ani si a detinut o companie de transport pana in 1993, cand a decis sa se implice total in competitii de camioane. In 1994 a devenit campion european cu echipa Volvo Trucks, care s-a retras din competitii in 1997, pentru a nu se mai angaja in actiuni care influenteaza poluarea mediului.

Vanzari record in centrul si estul Europei
Potrivit lui Robert Grozdanovski 2016 este cel mai bun an din istoria Volvo Trucks in regiunea Europei Centrale si de Est, fiind vandute in primele sapte luni ale anului peste 9.000 de camioane. Astfel, cota de piata a Volvo Trucks a crescut la 20% in regiunea central si est-europeana, in care Cehia si Romania sunt cele mai mari piete, urmate de Austria, tarile ex-iugoslave, Ungaria, Slovacia, Bulgaria si Moldova. O mica imbunatatire s-a constatat si in ceea ce priveste piata de constructii. „Am vandut cu 15% mai multe camioane de constructii anul acesta comparativ cu 2015, dar inca vorbim de cateva sute de unitati.“
O caracteristica a lui 2016, fie ca s-au vandut flote sau unitati separate, a fost ca a crescut cererea pentru camioane mai frumoase si mai bine echipate, ca urmare a dorintei proprietarilor de firme de transport de a-si atrage soferii. „Avem multi clienti care se confrunta cu o mare lipsa de soferi, iar un mijloc foarte bun de a atrage soferi este sa li se ofere camioane performante, bine echipate. Chiar si in ceea ce priveste caii putere, am constatat o dorinta pentru camioane din ce in ce mai puternice. Directia dinamica a devenit ceva obisnuit pentru camioanele de constructii, dar nu este asa de utilizata pe camioanele pentru distante lungi, pe cand ambreiajul dublu se bucura de aprecierea soferilor si operatorilor de flote datorita economiei de combustibil si manevrabilitatii mai bune.“
Potrivit lui Grozdanovski, circa 95% din camioanele Volvo vandute in regiunea central si est-europeana sunt echipate cu I-Shift si circa jumatate din camioanele pentru distante lungi dispun de I-See. „I-See nu este standard, deoarece il recomandam numai atunci cand camionul ruleaza mai ales pe autostrada sau pe drumuri unde traficul permite folosirea sistemului.“ Volvo a lansat anul acesta o noua versiune imbunatatita a I-See, mult mai simpla, care nu mai afecteaza consumul daca soferul nu foloseste cum trebuie aceasta functie.
Seful Volvo Trucks CEE a apreciat ca 20-25% din vanzarile din Romania si Bulgaria se datoreaza intrarii sau extinderii pe piata a unor flote internationale, care vad la acest moment potential aici datorita disponibilitatii de soferi, mai mari decat in Slovacia, de pilda, foarte atractiva in urma cu zece ani.
Flotele internationale, ca si cele romanesti care opereaza intracomunitar, dau batai de cap producatorului, pentru ca nu respecta modelul de business cunoscut in trecut, nu intra in service-urile din reteaua din tara in care au fost cumparate, astfel ca uneori investitiile facute in after-sales pot fi mult mai mari fata de cererea de pe piata. De ajutor pentru rezolvarea acestei probleme a fost integrarea marcii Renault Trucks in reteaua de service Volvo din toate tarile din estul si centrul Europei, cu exceptia Poloniei.

Lansari de produse in pasi intermediari
In ceea ce priveste dezvoltarea produselor, Volvo Trucks si-a schimbat filosofia, preferand sa dezvolte continuu produsele, cu lansari in etape, fara a mai astepta 3-4 ani pentru a aduce o tehnologie complet noua pe piata. „Am inceput sa facem asta de anul trecut cu produse/echipamente pentru FMX: axe mai bune, ambreiaj dublu, o noua generatie de motoare pe SCR, cu common-rail, care este obligatoriu pentru a putea gestiona pe viitor nivelul de emisii“, a declarat Robert Grozdanovski.
Cum segmentul de vehicule de distributie a inregistat de mai multi ani un declin in intreaga Europa, Volvo nu a mai investit foarte mult in el – „pastram ceea ce deja avem pentru a ne mentine pe piata. Au crescut cererile pe segmentul LCV, pornind de la 2,8 la 6-7 t, cu limitarile impuse de municipalitati, segment pe care oferim vehiculele Renault Trucks.“

Articole similare