Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Vânzările de camioane și de piese și-au revenit în al treilea trimestru și pentru PACCAR

PACCAR a avut rezultate financiare bune în al treilea trimestru din 2020, în ton cu revenirea producției globale de camioane și cu creșterea cifrei de afaceri din vânzarea de piese de schimb.

Veniturile companiei au fost în al treilea trimestru de 4,94 de miliarde de dolari, față de 6,37 de miliarde de dolari în perioada similară din 2019, iar venitul net a fost de 385,5 milioane de dolari, față de 607,9 milioane de dolari în anul anterior. În total după nouă luni compania a ajuns la venituri de 13,16 miliarde de dolari, față de 19,48 de miliarde de dolari în primele nouă luni din 2019.

Livrările de camioane s-au dublat în al treilea trimestru comparativ cu al doilea, ajungând la 36.000 de unități., iar vânzările de piese de schimb au fost excelente, așa cum apreciază reprezentanții PACCAR, profitul înainte de taxe din această activitate, de 210,2 milioane de dolari, depășindu-l pe cel din al treilea trimestru al lui 2019, când a fost o perioadă de vârf, iar cifra de afaceri fiind și ea puțin mai mare, datorită unei economii mai puternice decât în al doilea trimestru, creșterii gradului de folosire a vehiculelor și avântului comerțului online. În total după nouă luni divizia de Piese a avut venituri de 2,84 de miliarde de dolari, față de 3,03 miliarde de dolari în perioada similară din 2019, iar profitul înainte de taxe a fost de 576,8 milioane de dolari, față de 625,6 milioane de dolari.

La rândul său, PACCAR Financial Services a finanțat un număr semnificativ de camioane noi și a vândut un număr record de camioane rulate.

După ce comenzile au fost în septembrie 2020 cu 18% mai mari decât în septembrie 2019, PACCAR estimează că în 2020 se vor vinde în SUA și Canada 190.000-210.000 de camioane din Clasa 8, iar anul viitor 210.000-250.000, pe fondul unei creșteri economice încurajate de construcțiile de locuințe și de producția auto și de bunuri de consum.

Și în Europa economiile și-au mai revenit în al treilea trimestru al acestui an, ceea ce a dus și la creșterea cererii de camioane DAF XF, CF și LF, astfel că și estimările legate de vânzările de vehicule de peste 16 t sunt mai mari acum decât în lunile anterioare, de 210.000-230.000 de unități în 2020. Iar în 2021 se așteaptă ca piața de camioane să ajungă la 230.000-270.000 de unități.

În Brazilia, DAF a atins o cotă de piață record, de 9,3%, pe segmentul camioanelor de peste 40 t, și datorită lansării XF, iar estimările pentru piața din America de Sud sunt și ele mai mari decât acum câteva luni, până la 75.000-85.000 de vehicule în 2020 și 95.000-105.000 în 2021.

Articole similare

Ad