Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii, încurajaţi să folosească platforma online ARR pentru preschimbarea documentelor

Autoritatea Rutieră Română (ARR) a fost nevoită să se adapteze restricţiilor impuse de pandemie, astfel că din momentul decretării stării de urgenţă în martie 2020, a întrerupt lucrul cu publicul. Pentru a menţine funcţional serviciul de preschimbarea a licenţelor, a autorizaţiilor și a atestatelor profesionale a fost introdusă – într-o primă fază – opţiunea de trimitere prin poştă a documentelor, pentru ca ulterior să fie realizată o platformă de depunere online. Aceasta din urmă a fost operaţională abia din noiembrie 2020, fiind necesare 6 luni pentru dezvoltarea de la zero a platformei şi testarea acesteia.

Din păcate, fluxul de cereri nu este aşa de mare. „Facem apel la toţi transportatorii să o folosească cu încredere, deoarece este cel mai simplu mod de a intra în posesia unui document. Asistenţa tehnică este asigurată atât online, de către personalul Autorităţii care procesează cererile primite, cât şi telefonic, de la sediul central. Nu am întâmpinat însă probleme. Oricum, platforma este construită în aşa fel încât să existe predictibilitate pas cu pas, iar solicitantul să nu greşească. La finalul operaţiunii se trimite şi o confirmare de primire a documentelor, pentru a fi siguri că trimiterea a fost efectuată şi nu au apărut probleme tehnice. După procesarea cererii, documentele sunt expediate la adresa indicată de solicitant”, a a declarat Mihai Alecu, directorul general ARR, într-un interviu acordat revistei Tranzit.

Articole similare

Ad