Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Preschimbare de documente și examinări adaptate la pandemie

Criza Covid a schimbat major funcționarea tuturor instituțiilor statului În ceea ce privește relația cu publicul. Pentru ARR, 2020 a adus provocări În sensul sprijinirii menținerii funcționării În legalitate a operatorilor de transport – a căror activitate s-a dovedit atât de importantă pe perioada stării de urgență și nu numai – prin preschimbarea la timp a documentelor necesare, atât pentru companii, cât și pentru șoferi. Despre cum s-a adaptat ARR noii situații pandemice, despre organizarea examinărilor pentru obținerea/Înnoirea atestatelor profesionale, dar și despre recentele solicitări privind introducerea limbii ruse la CPC am discutat cu Mihai Alecu, directorul general ARR.

Tranzit: Cum a influențat pandemia activitatea Autorității Rutiere Română? Ce măsuri ați luat pentru a putea funcționa În condiții optime?

Mihai Alecu: Virusul Sars-Cov-2 nu a creat propriu-zis probleme În funcționarea activității ARR, Însă a fost o provocare pentru asigurarea continuității serviciilor oferite. Am luat măsuri alternative de depunere a documentelor, deoarece am fost nevoiți să Închidem porțile În ceea ce privește relația cu publicul pentru o perioadă bună de timp. Pentru preschimbarea licențelor, a autorizațiilor și a atestatelor am introdus Într-o primă fază serviciul de trimitere prin poștă a documentelor, pentru ca ulterior să realizăm o platformă de depunere online. Din păcate, aceasta a fost operațională abia din noiembrie 2020, fiind necesare 6 luni pentru dezvoltarea de la zero și testarea acesteia. Ne-am mobilizat destul de bine – pot spune – mai ales că În afară de proiectul tehnologic propriu-zis a fost necesară și rectificarea bugetului, pentru a putea include procedura de achiziție, de implementare și de testare a noii platforme.

Ce investiții a presupus dezvoltarea platformei online?

Platforma nu a reprezentat o povară financiară, investiția fiind necesară doar pentru dezvoltarea de software. Suma nu a depășit nivelul achiziției directe, astfel că ne-am adresat companiei care asigură Întreținerea sistemului informatic. Nu a fost nevoie de dotare hardware suplimentară nici la sediul central și nici la agențiile teritoriale ale ARR. Toate operațiunile se desfășoară online, cu nume de utilizator și parolă, iar operatorii Își pot completa, În câmpuri predefinite, documentele de care au nevoie și pot Încărca documentele scanate necesare.

Cum a decurs comunicarea cu operatorii de transport pentru a transmite noile proceduri de lucru?

În ceea ce privește depunerea solicitărilor prin servicii poștale totul a decurs conform așteptărilor. Cei mai mulți transportatori știau deja ce documente erau necesare, astfel că au trimis din start dosare complete. La Început a fost o mică problemă cu centrala telefonică, deoarece toată lumea solicita informații direct prin telefon, În ciuda faptului că măsurile au fost publicate imediat pe site-ul ARR și comunicate asociațiilor patronale și centrelor de pregătire profesională.

Deși platforma pentru depuneri online este operațională din noiembrie, Încă nu avem un flux așa de mare de cereri. Facem apel la toți transportatorii să o utilizeze cu Încredere, deoarece este cel mai simplu mod de a intra În posesia unui document. Asistența tehnică este asigurată atât online, de către personalul Autorității care procesează cererile primite, cât și telefonic, de la sediul central. Nu am Întâmpinat Însă probleme. Oricum, platforma este construită În așa fel Încât să existe predictibilitate pas cu pas, iar solicitantul să nu greșească. La finalul operațiunii se trimite și o confirmare de primire a documentelor, pentru a fi siguri că trimiterea a fost efectuată și nu au apărut probleme tehnice. După procesarea cererii, documentele sunt expediate la adresa indicată de solicitant.

Cum apreciați posibila prelungire a valabilității documentelor cu Încă 7 luni, analizată de Comisia Europeană?

Conform legii 55/2020 privind prevenirea răspândirii virusului, documentele care au termenul de valabilitate depășit rămân valabile pe toată perioada stării de urgență sau alertă plus 90 de zile după. Chiar și așa, cele mai multe persoane fizice și firme de transport au Înnoit documentele. Oricum, doar certificatele de formare profesională au fost prelungite timp de 7 luni la nivel internațional, pentru cele care au expirat nu mai târziu de 31 august 2020. În rest, pentru transportul În afara granițelor țării, toate documentele trebuiau preschimbate. Prevederea din legea 55/2020 se aplică doar la transportul național.

În cazul În care Comisia va decide o nouă prelungire a anumitor documente eliberate de autoritățile naționale ale statelor membre acest lucru va fi util, În special În țările care au avut dificultăți majore la reÎnnoirea certificatelor, din cauză că nu au putut organiza cursurile de formare profesională și examinările aferente. Din fericire, noi am reușit să desfășurăm cu periodicitate sesiunile de examinare pentru conducătorii auto.

Cum au decurs examinările În 2020 și care a fost numărul de solicitări primite?

A fost o provocare menținerea calendarului afișat la Începutul anului. Din păcate, nu am reușit respectarea acestuia În totalitate, iar În perioada stării de urgență nu am desfășurat nicio examinare. Ulterior, cu toate măsurile de siguranță, am dus la final examinările, chiar dacă spre finalul anului, din cauza carantinării anumitor municipii, a trebuit să amânam sesiunile cu 14 sau 21 de zile, dând posibilitatea centrelor de pregătire profesională să Înscrie cursanții pentru examen și În județele apropiate În caz de urgență. Au fost situații de șoferi care lucrează la angajatori din occident și care au venit În țară special pentru Înnoirea atestatelor. Prin urmare, am Încercat să nu le Îngrădim accesul la ocupație.

În 2020 au fost examinate 105.000 de persoane, În condițiile În care În ultimii ani media a fost de 120.000. În ceea ce privește examinările pentru certificatele de pregătire profesională, la transportul de marfă s-au prezentat În total 16.644 de candidați, dintre care 12.076 pentru CPC și 4.568 pentru CPI. Gradul de promovabilitate a fost de 86,04% pentru CPC, În linie cu nivelul din anii anteriori, În timp ce la CPI au promovat mai puțini, respectiv 56,13%.

La transportul de persoane s-au susținut 3.577 de examene, dintre care 2.786 pentru CPC și 791 pentru CPI, cu o promovabilitate de 85,17% și respectiv de 67,25%.

Comparativ cu 2019, În anul pandemiei s-au prezentat la examinările pentru certificarea profesională cu aproximativ 28% mai puțini șoferi de transport de marfă și cu 33% mai puțini șoferi de transport persoane. Pe lângă variații obișnuite, date de momentul expirării atestatelor, o parte dintre conducătorii auto care lucrează doar pe intern au decis să profite de prelungirea valabilității conferintă de legea 55.

Solicitările pentru CPI au reprezentat o prioritate zero pentru noi, deoarece pentru aceste persoane trebuia asigurat accesul la profesie, mai ales că nu aveau niciun act normativ de care să beneficieze În condițiile date.

Ați efectuat În 2020 examinări În limbile engleză și spaniolă pentru șoferi străini dornici să lucreze În România? A mai fost posibil acest lucru În contextul pandemiei?

Încă de la Începutul mandatului meu am demarat implementarea practică a acestui proiect, aprobat anterior. Din păcate, anul trecut au fost doar 16 solicitări pentru obținerea CPC pentru transportul de marfă. ARR menține aceste examene, nu sunt necesare demersuri speciale sau alte eforturi din punct de vedere logistic. Examinarea În engleză se desfășoară concomitent cu cea În română, În orice județ. Solicitantul trebuie să aibă cursul Încheiat și este examinat În limba respectivă – engleză sau spaniolă. Nu știu Însă dacă vreunul dintre centrele autorizate din țară are curs de pregătire profesională În spaniolă. Nu au fost Întâmpinate dificultăți la examinarea În engleză, doar că nu au fost atât de multe solicitări pe cât ne așteptam, având În vedere și insistența cu care patronatele au cerut acest lucru.

Șoferii străini pot susține examenul pentru obținerea atestatului profesional doar după ce au obținut toate celelalte documente necesare de la Ministerul Muncii – dreptul de muncă, rezindența În România etc. Cum reușesc să le obțină pe acestea este o altă problemă, care nu ține de Autoritatea Rutieră.

Sunt solicitări pentru angajarea de șoferi vorbitori de limba rusă. Se poate adăuga rusa pe lista limbilor străine disponibile pentru examinare?

Au fost câteva discuții În toamna anului trecut, iar În ianuarie 2021 a sosit la Ministerul Transporturilor o adresă oficială În acest sens, care a fost analizată Împreună cu colegii din conducerea ARR. Ni s-a solicitat Într-o primă fază recunoaștere cursurilor efectuate la centre de formare profesională din Polonia de către șoferi ucraineni. Centrele respective eliberează o adeverință de finalizare a cursurilor În care apare Într-adevăr Înscris codul 95, Însă nu putem admite conducătorii auto la examinare În baza acestei adeverințe pentru a elibera un atestat comunitar. Suntem În corespondență cu omologii noștri din Polonia și Lituania cu privire la procedura de desfășurare a cursurilor, am analizat solicitarea operatorilor de transport de a recunoaște cursurile efectuate În aceste state și vom vedea ce este de făcut. Ne interesează În special documentația și procedura de obținere a atestatului profesional aprobată de autoritățile oficiale, nu corespondențe cu diferite centre de formare profesională, asociații patronale din aceste state sau cu persoane fizice. Dacă se respectă prevederile comunitare, atunci putem să ne adaptăm și noi În consecință și să modelăm legislația, astfel Încât să venim În sprijinul operatorilor de transport.

Cert este Însă că pentru elaborarea cursului de pregătire profesională În rusă și a chestionarelor de examinare aferente va fi nevoie de o perioadă mai lungă. Nu este suficient să permitem introducerea În sistem a unui set de Întrebări În rusă și să acceptăm la examinare acești cetățeni. Oricum, dacă la transportul de marfă este mai puțin important, la persoane limba rusă este un impediment major În comunicarea cu pasagerii și poate afecta siguranța călătoriei.

Cum a influențat pandemia dinamica pieței, referitor la numărul de operatori licențiați și de copii conforme?

Uimitor, din datele extrase din sistemul informatic al ARR, numărul operatorilor licențiați și al copiilor conforme a crescut. Astfel, la finalul lui În 2020 erau 41.812 operatori (marfă și persoane, atât În cont propriu, cât și contra cost). Creșterea față de 2019 a fost dată de transportul de marfă, unde numărul de companii a crescut de la 35.463 la 36.116. În ceea ce privește numărul de autovehicule licențiate, la transport de marfă se Înregistrează o creștere de aproape 7.000 de unități, de la 156.900 la 163.404.

La transportul de călători sunt licențiate În prezent 28.770 de vehicule. Separat, pe transport alternativ sunt Înregistrați 3.080 de operatori, cu 18.269 de vehicule.

De-a lungul timpului – fie că a fost vorba de criza economică sau de crize de altă natură – mereu au fost companii care nu și-au mai Înnoit licențele, Însă au fost Înlocuite de altele care s-au licențiat pentru prima oară.      

Articole similare