Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Scădere de 8,3% a cifrei de afaceri a transportatorilor din Franța față de ianuarie 2020

CNR (Comitetul Național Rutier din Franța) a realizat și pentru ianuarie 2021 o anchetă referitoare la impactul crizei Covid-19 asupra transportului rutier de mărfuri generale pe distanțe lungi și regional, realizat cu ansambluri articulate.

La întrebări au răspuns 16,8% dintre cele 393 de firme solicitate, adică 66, și între răspunsurile lor nu sunt incoerențe. Diferențele sunt semnificative, dar ele reflectă probabil realitatea unui impact foarte diferit al crizei în funcție de activitatea transport (pe distanțe lungi sau regional), de numărul de angajați al firmelor ș.a. Totuși, autorii anchetei atrag atenția asupra faptului că acești indicatori se referă în general la situații destul de dispersate.

Față de decembrie 2020, cifra de afaceri a firmelor intervievate a fost în medie cu 2,8% mai mare (cel mai slab rezultat raportat de cei chestionați a fost o scădere de 0,6%, iar cel mai bun, o creștere de 6,2%). Prin comparație cu februarie 2020, ultima lună cu activitate completă de dinainte de perturbările aduse de noul virus în Europa, a fost o creștere medie de 6,1%, în condițiile în care luna cea mai slabă, aprilie 2020, a înregistrat o scădere de 40,7%, iar luna cea mai bună, octombrie 2020, o creștere de 19,4%.

Comparativ cu ianuarie 2020 scăderea medie a fost 8,3%, cea mai slabă valoare fiind de 11,1%, iar cea mai bună, de -5,5%, deci firme cu creșteri nu au existat printre respondenți. Asta în condițiile în care cea mai mare scădere față de luna similară a anului anterior a fost în aprilie 2020, de 40,3% față de aprilie 2019, și cea mai mare creștere, de 4,2%, a fost în septembrie 2020 față de septembrie 2019.

Articole similare

Ad