Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cât pot creşte tarifele RCA?

Tarifele RCA au crescut la toate companiile de asigurări – în contextul falimentului City Insurance – unele din dorinţa de a descuraja vânzarea de poliţe obligatorii, iar altele, pur şi simplu, pentru a specula o situaţie.

Reprezentanţii ASF sunt de părere că istoria nu ar trebui însă să se repete. „Expunerea este mai mică acum, chiar dacă ea există. Tocmai de aceea urmărim cu atenţie tarifele practicate, inclusiv din notificările pe care asigurătorii au obligaţia să le trimită Autorităţii atunci când operează majorări, şi ne asigurăm că tarifele sunt calculate corect din punct de vedere actuarial. Trebuie remarcat însă că ţara noastră are anumite probleme structurale comparativ cu alte state membre, din cauza faptului că asigurările generale (în special RCA) au cea mai mare pondere din total piaţă, de respectiv 79%, şi doar 21% reprezintă asigurările de viaţă”, a declarat Valentin Ionescu, director general SAR în cadrul ASF, cu prilejul Galei Tranzit de transport persoane.

În ciuda pandemiei, primele brute subscrise în primele 6 luni ale acestui an au fost de 6,4 miliarde de lei, iar ASF estimează ca 2021 să se încheie cu o creştere de 10-15% comparativ cu anul trecut.

Cert este că preţul poliţelor RCA a crescut semnificativ pentru firmele de transport, fără o justificare clară, astfel că la acest moment – cu excepţia firmelor de construcţii – toate companiile de transport se încadrează, în conformitate cu ofertele primite, la „clienţi cu risc ridicat”.

Cea mai mică ofertă din piaţă la final de octombrie pentru transportul de marfă, potrivit informaţiilor Safety Broker, este de 14.449 lei, însă poate ajunge şi la 18.700 de lei pentru un camion în B0. Tariful de referinţă prevede o primă brută de 7.105 lei, care înmulţită cu factorul N (de 1,36), dă o primă în B0 de 9.662 lei.

La transportul de călători, pentru vehiculele cu mai puţin de 40 de locuri prima brută anuală în B0 – conform tarifului de referinţă – este 1.664 de lei, care înmulţită cu factorul N ajunge la 2.263 de lei, în timp ce pentru vehiculele de peste 40 de locuri, tariful final pentru prima anuală în B0 ar trebui să fie 6.163 de lei.

Articole similare

Ad