Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Italienii introduc clauza de combustibil obligatoriu în contracte

Decretul-lege numărul 21 din 21 martie 2022 (așa-numit Decretul Ucraina) pune în aplicare o parte din protocolul semnat de asociațiile de transport rutier și Ministerul Infrastructurii și Mobilității Durabile din Italia (MIMS), inclusiv aplicarea așa-numitei „clauze diesel”. Mai exact, decretul prevede că în contractul scris încheiat între transportatori și beneficiari trebuie să se prevadă ajustarea tarifului de transport rutier de mărfuri în funcție de evoluția prețului motorinei, atunci când acesta depășește cu 2% valoarea luată ca referință la momentul încheierii contractului sau la ultima ajustare efectuată.

Acest lucru este considerat un element esențial al contractului întocmit în scris pentru ca acesta să fie considerat valabil în conformitate cu articolul 6 din Decretul legislativ 286/2005. În cazul contractelor verbale, suprataxa pentru motorină este evaluată prin luarea în considerare a valorilor orientative ale costurilor de exploatare ale companiilor de transport publicate și actualizate la fiecare 3 luni pe site-ul web al Ministerului Transporturilor.

Cu privire la această regulă, juriștii italieni avertizează că Decretul-lege 21/2022 este provizoriu și, prin urmare, trebuie să fie aprobat ca lege în termen de 60 de zile de către Parlament, care îl poate modifica: „Prin urmare, este necesar, pentru toți actorii din sector, fie că sunt utilizatori, clienți sau operatori ai lanțului de transport, să se miște cu prudență în această perioadă istorică și să analizeze cu atenție cea mai bună strategie de negociere”.

Casa de avocaturăcitată de TrasportoEuropa recomandă că „pentru contractele existente care nu prevăd acest aspect, transportatorii ar putea renegocia condițiile contractuale cu clienții lor, negociind, în fața noutăților legislative, un acord de modificare a contractului care să prevadă inserarea clauzei de ajustare a contravalorii creșterilor de carburanți pentru o perioadă limitată de timp (până la eventualele modificări ulterioare aduse de legea de conversie) și pe baza incidenței acestora față de tarifele contractuale convenite”.

Pentru contractele aflate în curs de finalizare și care vor fi stipulate în următoarele săptămâni „va fi necesar să se prevadă încă de pe acum includerea clauzei de ajustare a contraprestației introduse de Decretul-lege pentru a califica contractul așa cum a fost întocmit în scris – ulterior, dacă legea de conversie ar modifica sau nu ar confirma această modificare, va fi posibilă negocierea unui acord modificator care să țină cont de disciplina în vigoare pentru acest sector de activitate”.

Articole similare

Ad