Potrivit JLL, majoritatea tranzactiilor cu terenuri mari in Bucuresti din ultimii 10 ani au avut ca obiect terenurile fostelor fabrici si uzine. Motivul principal este ca cele mai multe dintre acestea au fundamente corecte din punct de vedere imobiliar – acces usor cu masina si transportul in comun, vizibilitate, forma buna a terenului (rectangular, de obicei), capacitati mari pentru retelele de utilitati, etc. Majoritatea acestor unitati au fost construite in perioada interbelica si imediat post-belica, pe cand Bucurestiul se rezuma la ceea am numi acum zona centrala.
Fabricile si uzinele erau pe atunci asezate la limita orasului, insa odata cu „colonizarea“ masiva a Bucurestiului in perioada comunista, orasul s-a extins rapid si a „inghitit“ aceste fabrici si uzine. „Astazi, daca ne uitam pe o harta a Bucurestiului, majoritatea sunt asezate sub forma unei centuri interne care inconjoara zona centrala, fiind inconjurate, la randul lor, de marile cartiere rezidentiale“, a explicat Attila Peli, reprezentantul JLL.
Odata cu cresterea cererii si a preturilor, a devenit evident ca aceste proprietati nu mai pot rezista desfasurandu-si activitatea originara, mai ales pentru ca au caracteristicile corecte pentru dezvoltari imobiliare – cladiri de birouri, centre comerciale, ansambluri rezidentiale, etc In ultimii ani, activitatile industriale s-au relocat sau au fost sistate, iar terenurile au fost vandute catre investitori care au dezvoltat, sau au de gand sa dezvolte, proiecte imobiliare. „Aceste proprietati nu vor fi la nesfarsit pe piata, majoritatea fiind cumparate de dezvoltatori si investitori. Probabil ca in urmatorii 5 ani toate aceste proprietati vor fi fost vandute deja. Intrebarea care se pune in mod natural este: «ce urmeaza? ». Deocamdata nimeni nu stie sa raspunda la aceasta intrebare pentru ca dezvoltarile imobiliare sunt strans legate de proiectele de dezvoltare a infrastructurii, iar acestea din urma sunt la mana unor capricii care sunt in afara mediului privat. Investitorii nu au alta solutie decat sa se adapteze intereselor politice care decid unde si ce proiect de infrastructura este oportun de livrat, netinand cont neaparat de realitatile pietei.“
